Galatasaray Istanbul a remizat aseraă, scor 1-1, cu Gaziantepspor, într-o partidă contând pentru etapa a doua a Grupei A a "Ziraat Turkish Cup", Cupa Turciei la fotbal. În urma acestui rezultat, Galatasaray rămâne pe prima poziţie în Grupa A, din care mai fac parte Beypazari Sekerspor, Antalyaspor şi Denizlispor.
Galata a făcut 1-1 la Gaziantep în Cupa Turciei. Meciul a început tare, cu un gol al gazdelor în minutul 5, autor bulgarul Ivelin Popov, adus în această toamnă de la Litex Loveci. Şase minute mai târziu, Galatasaray Istanbul, echipă pregătită de Gheorghe Hagi, a egalat prin columbianul Juan Pablo Pino, fostul jucător al lui AS Monaco. La finalul meciului, Hagi s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale.