Gala Capital Top 100 Femei de Succes. Paula Herlo, jurnalista care pune binele pe primul loc: „Am reușit să ne implicăm în cauze care salvează vieți”

Paula Herlo Sursa foto Arhiva personală

Paula Herlo s-a numărat printre câștigătorii Galei Capital Top 100 de Femei de Succes la categoria Mass Media. Aceasta a primit premiul pentru anchetele ce influențează viitorul României.

Aceasta a fost prezentă și la Gala Capital Top 100 de Femei de Succes din România.

„Mă temeam că nu o să ajung la microfon, că am problema asta, dar uite că nu s-a întâmplat. Îmi amintesc că eram în 2004, veneam de la Frankfurt și în avion lângă mine stătea o tânără fascinantă care mi-a sous toată viața ei în cele două ore de călătorie și când am ieșit din aeroport îi spun uite că nici nu am făcut cunoștință. Și m-am prezentat și am spus Paula Herlo și a spus, Herlo și așa mică. Azi m-am gândit că meseria asta și Pro Tv m-a ajutat să ajung așa de mare încât astăzi să fiu alături de voi.

Sunt onorată, sunt fericită că sunt aici. Mă bucur că am văzut o parte din femeile care au fost eroine la România, te iubesc, în poveștile pe care noi le-am scris și o parte dintre voi vor fi eroine în poveștile noastre. În cei 25 de ani de carieră, am reușit să îmi dau seama că noi jurnaliștii avem datoria de a informa, dar putem să facem mai mult e atât și prin campaniile pe care le-am făcut alături de colegii mei la Știrile Pro Tv am reușit să schimbăm legi și mă refer la Legea adopțiilor, mă refer la Legea generată de Campania „Tu știi ce mai face copilul tău”, cu care am câștigat Premiul Emmy în 2008, la New York. Am reușit să înființăm o instituție care salvează vieți, Registrul donatorilor de măduvă ,și să ne implicăm în cauze care salvează vieți.

Astăzi, noi facem un spital pentru că împreună cu 350.000 de oamenii și 7.000 de companii am susținut construirea unui spital în curte la Marie Curie. Sunt doar câteva dintre realizările noastre ca echipă, pentru că noi suntem o echipă la România, te iubesc. Sunt singura femeie din echipă și cumva mp simt protejată pentru că băieții mei îmi țin spatele, așa îmi place să cred și știu că așa e. Vă felicit pe voi doamnelor că vă place să munciți și nu vă opriți că atunci când vă așezați voi cu voi multe, sunt sigură, că vă întrebați ce rămâne după noi. Și pornind de la întrebarea asta cred că putem să începem să construim. Mulțumesc”, a declarat Paula Herlo în momentul primirii premiului.

Întregul moment în care Paula Herlo a urcat pe scenă pentru a primi premiul în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes poate fi urmărit aici.

Paula activează în domeniul jurnalistic de mai bine de două decenii. În prezent, aceasta este una dintre cele mai bune jurnaliste de investigație din România. Paula Herlo a primit în anul 2008, la New York, Premiul Emmy pentru campania numită „Tu știi ce mai face copilul tău?”. Acest premiu este cel mai important  pentru cei din breaslă, din întreaga lume. Se spune despre el că este echivalentul premiului Oscar din cinematografie.

Paula Herlo este actualmente corespondent al emisiunii „România, te iubesc!”, emisiune ce este difuzată în fiecare duminică de la 18:00 la ProTV.

Luptă pentru a face bine

Pe lângă munca depusă pentru emisiune, cu zeci de ore de documentare, zile petrecute pe teren, Paula Herlo reușește să se implice și în activități de caritate. Aceasta, alături de Asociația „Dăruiește Viață”, a reușit construirea spitalului doar din donații la Marie Curie. În 2023, au fost primiți primii pacienți.

„Sunt deja opt ani de când ne-am imaginat cum ar fi dacă am face un spital pentru copii. Trei ani mai târziu de la acest vis începea șantierul, iar acum ne uităm spre cea mai spectaculoasă investiție făcută vreodată de societatea civilă în România”, a transmis Paula Herlo pentru revista Capital. Aceasta a spus că este văzută a fi „mama spitalului”, rol ce nu poate fi mai onorant. „Sincer, mă gândesc de multe ori că m-a iubit Dumnezeu tare când mă uit la câte construcții am reușit să pun umărul”, a transmis Paula Herlo.

De asemenea, aceasta a spus că în anul curent, se va începe o campanie de strângere de fonduri pentru cel de-al doilea spital, ce va fi conectat la cel actual. „Cred că toți copiii merită să fie tratați în cele mai bune condiții”, a continuat aceasta.

Jurnalismul se face cu ajutorul oamenilor

Paula a spus că un moment dificil este cel în care se oprește într-un punct documentarea pentru o anchetă. „Realizezi că ce ai descoperit e valoros, important, dar ai nevoie de oameni să vorbească deschis despre asta. E greu să te simți neputincios din cauză că sistemul sanitar încă nu le oferă copiilor tratamentele ce în alte țări i-ar salva”, a spus aceasta.

Acesta a fost și punctul de la care a plecat Paula, alături de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”. Acestea au încercat să găsească soluții pentru toți copiii care se aflau în suferință, „iar entuziasmul nostru a atras lângă noi alți oameni care ne-au susținut cauza: Alex Dima și Tudor Chirilă sunt doi dintre ei. Plus cei 350 de mii de donatori și cele 7.000 de companii care ne-au ajutat să spunem: noi am făcut un spital”, a transmis aceasta pentru Capital.

Pentru un jurnalist, nicio zi nu seamănă cu cealaltă, iar acest lucru îl știe și Paula Herlo, „pentru că frumusețea acestei meserii constă și în faptul că zilnic te așezi în scene diferite”. Pot apărea evenimente cât mai variate: de la o cântare cu taraful din Vărbilău, la un interviu cu doi tineri arhitecți de la Paris ce scriu istorie. Atunci când aceasta nu este plecată, merge la birou, caută subiecte, iar seara o petrece cu copiii.

Cum se face jurnalismul în pandemie?

Perioada pandemicăa reprezentant o reală provocare. „Ne-am dat seama atunci că noi, jurnaliștii de teren, eram lipsiți de principalul ingredient: întâlnirea cu oamenii”, a transmis Paula Herlo. Atunci mai aveau de făcut un singur lucru, anume, să se adapteze. Ceea ce s-a și întâmplat. S-a trecut la interviuri prin video call. Unele persoane intervievate s-au filmat chiar singure cu telefonul pentru a răspunde întrebărilor. „Pandemia a scos din noi o doză mare de creativitate, asta e foarte clar”, a continuat Paula.

Aceasta a spus că nu are o rețetă pentru a ajunge o femeie de succes, însă „cred că oricine are respect pentru meseria lui și pentru cei din jur este un om de succes”.

Revista Capital a premiat cele mai de succes femei din România

Gala Capital Top 100 de Femei de Succes din România a avut loc la data de 22 iunie 2023. Acest eveniment a fost difuzat pe pagina de Facebook Capital România, dar și pe canalul de Youtube HAI România.

Revista Capital Top 100 Femei de Succes va fi disponibilă din 23 iunie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.