Gala Capital. Gabriela Nistor, Salt Bank: „Lansarea băncii a presupus planificare strașnică și muncă asiduă“
- Ghițulescu Radu
- 21 iunie 2024, 16:12
Gabriela Nistor, un veteran al industriei financiar-bancare autohtone și CEO al Salt Bank, primul neobank 100% românesc, a fost premiată în cadrul ediției din acest an a Galei Capital Femei de Succes.
Gabriela Nistor, CEO-ul Salt Bank, a fost premiată în cadrul Galei Capital Femei de succes, Ediția 2024, pentru lansarea cu succes a primului neobank 100% românesc.
„Suntem onorați să primim acest premiu pentru lansarea primei bănci digitale 100% construită în România, Salt Bank. Ne bucurăm că lansarea noastră a fost văzută și apreciată nu doar de către clienți, ci și de Revista Capital și mulțumim pentru inițiativă. Felicitări tuturor doamnelor care sunt prezente în acest top al femeilor de succes și mulțumim încă o dată pentru premiu.“, a transmis CEO-ul Salt Bank, Gabriela Nistor.
Salt Bank este cea mai nouă bancă lansată pe piața locală și primul neobank 100% românesc, o premieră care a presupus o pregătire intensă, având în vedere concurența existentă deja în domeniu.
„Pentru mine, anul 2023 a fost contopit cu 2024 printr-un liant puternic – lansarea Salt Bank. Lansarea aplicației bancare Salt Bank a presupus o planificare strașnică în 2023. Urmată de o etapă de implementare, care a necesitat muncă asiduă și decizii foarte rapide. Rezultatul s-a concretizat în data de 4 aprilie 2024, când banca a fost lansată public. Și, ulterior, în numărul de clienți care a crescut vertiginos. În doar o lună de la lansare, numărul acestora a depășit 200.000.“, a declarat Gabriela Nistor.
Provocări multiple
Lansarea Salt Bank are la bază viziune, planificare, efort constant și oameni potriviți, dar mai ales multă muncă. De altfel, programul zilnic al CEO-ului cele mai noi bănci din România include 12 ore de efort susținut, zi de zi.
„Provocări au fost multe. În perioada pandemiei, când toate paradigmele s-au schimbat. Când în urmă cu ani am decis să mă îndrept spre un domeniu nou pe atunci în România, cardurile. Când am ales să trec de la o poziție în top managementul celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, la poziția de CEO la o bancă mică, cu un potențial fantastic, dar care trebuia desenată și construită de la zero. Acum sunt încântată de cum a evoluat cultura organizațională a Salt Bank. Și de faptul că avem aici, în România, primul neobank autohton.“, precizează CEO-ul băncii.
Din punctul său de vedere, ingredientele rețetei pentru a ajunge o femeie de succes, trebuie să includă, obligatoriu, determinare, muncă făcută temeinic zi de zi, curiozitatea de a face lucruri noi, inteligență și o educație sănătoasă.
„Sunt focusată pe proces și rezultat. Sunt determinată, empatică, calmă și implicată în tot ceea ce îmi propun să fac. Dacă ceva este simplu, înseamnă că acel lucru poate fi făcut de toata lumea. Din acest motiv, aleg mereu proiecte atipice, dificile și care sunt întotdeauna puncte de inflexiune pentru evoluția societății sau industriei în care activez.“, se autocaracterizează directorul Salt Bank.
Echilibrul este greu de atins
La capitolul reușite personale, pe primul loc pentru Gabriela Nistor este familia: „La nivel personal, zâmbesc cu sufletul și ochii când mă gândesc la cum este fiica mea. Căreia i-am acordat tot suportul meu pentru a face ceea ce își dorește.“
De altfel, echilibrul dintre viața profesională și cea personală reprezintă un aspect important pentru CEO-ul băncii digitale. „Starea de echilibru între cele două planuri ale existenței umane este greu de atins. Uneori balanța înclină spre partea profesională. Alteori alocăm timp celor din preajma noastră. Pentru mine, acul balanței a înclinat în ultimii doi ani către latura profesională. Pentru că, atunci când îți iei un angajament, trebuie musai să-l duci la capăt. Indiferent de câte obstacole are calea pe care mergi.“, a mai precizat Gabriela Nistor.
Capital Top 100 Femei de succes din România
În cadrul Galei Capital Femei de succes a avut loc și lansarea „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024. Proiectul reunește personalități de seamă, femei de afaceri, în funcții de management în companii private și instituții publice, antreprenoare, personalități ale vieții artistice, din domeniul cercetării și educației, din lumea sportului și societatea civilă cu rezultate și performanțe remarcabile. „Capital Top 100 Femei de succes din România“ Ediția 2024 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, CARREFOUR, CATENA, APOLODOR, TINMAR ENERGY, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, CLUB ONE, MAGNOLIA, PRIVILEG CATERING, CLASSY DECO EVENTS.
Partenerii media ai evenimentului au fost: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro.
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.