Gala Capital Femei de Succes. Natalia Intotero, ministrul Familiei: „În 2024, încă 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro vor fi finanțate”

În România, se desfășoară numeroase proiecte importante, cu un impact major pentru cetățeni. Astfel, Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost premiată pe scena Galei Capital Femei de Succes pentru rezultatele excepționale din cadrul inițiativelor implementate.

„Proiectele menționate reprezintă trei măsuri pe care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse le derulează în vederea susținerii tinerilor, a familiilor aflate în dificultate, a familiilor cu probleme de sănătate. Programul de creștere a natalității reprezintă o susținere a cuplurilor care își doresc să devină părinți. Ne bucurăm că și în anul 2024 acest program continuă. Încă 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro vor fi finanțate. Iar celelalte două programe de finanțare, Student Invest și Family Start, încă disponibile pentru toți tinerii, vin să dea o mână de ajutor” a declarat Natalia Intotero, ministrul Familiei, pe scena Galei Capital Femei de Succes 2024.

Puterea cuvântului „împreună”

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe scena Galei Capital 2024. Sursă foto: Arhivă

„Este o onoare pentru mine și în primul rând vreau să mulțumesc echipei prezente aici. În egală măsură, vreau să mulțumesc colegilor din Guvern, domnului ministru Alexandru Rafila, domnului ministru Marcel boloș, domnului prim-ministru Marcel Ciolacu. Pentru că în întreaga mea activitate am fost obișnuită să muncesc în echipa.

În această seară, vreau să lansez un apel. Cred foarte mult în puterea lui cuvântului <împreună>. Vă invit să ne fiți alături în identificarea mai multor măsuri care să vină în sprijinul familiilor, tinerilor. Este foarte important să muncim împreună. Pentru realizarea celor 3 proiecte, am avut permanenta susținere a societății civile. Dumnezeu să ne ajute în misiunea pe care o avem de îndeplinit fiecare” a adăugat Natalia Intotero pe scena Galei Capital.

În cadrul Galei Capital Femei de Succes, ediția 2024, Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost premiată pentru implementarea cu succes a programului de creștere a natalității.

Finanțare pentru 10.000 de cupluri

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a implementat numeroase proiecte cu un impact important la nivelul cetățenilor, precum programele de creditare guvernamentale Family Start și Student Invest, care aduc oportunități și susținere pentru tinerii români.

„Familly Start și Student Invest le oferă beneficiarilor posibilitatea de a-și plăti avansul pentru o locuință sau de a-și achiziționa un autoturism, electronice, electrocasnice sau de a-și plăti studiile printr-un credit cu o dobândă subvenționată de stat de 75%, respectiv 100% pentru studenți“, a declarat Natalia Intotero, ministrul Familiei.

O altă inițiativă a ministerului are în vedere creșterea natalității. Dar și susținerea cuplurilor sau persoanelor care se confruntă cu infertilitatea, prin programul FIV. „Anul trecut s-a oferit finanțare pentru 10.000 de cupluri. Care au primit astfel șansa de a-și împlini visul de a deveni părinți. Până la sfârșitul lunii februarie au fost raportate 2.010 sarcini în evoluție și 112 nașteri“, a explicat ministrul Familiei.

Muncă și credință în Dumnezeu

Oficialul care conduce Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu crede că există o rețetă a succesului. Mai degrabă, este vorba de multă muncă și credință în Dumnezeu. De asemenea, Natalia Intotero pune accent pe conexiunea cu oamenii, deoarece nu poți înțelege adevăratele probleme ale societății dintr-un birou.

„Nu cred că există o rețetă standard a succesului, ci doar foarte multă muncă, seriozitate, dăruire și, cel mai important, credința în Dumnezeu. Încerc să fiu cât mai mult pe teren, să rezolv problemele la fața locului, printre oameni, copii și tineri. Nu cred că funcția de ministru se exercită exclusiv din birou, ci din contră. În opinia mea, această muncă se face de acolo de unde se întâmplă lucruri“, a declarat Natalia Intotero.

Capital Top 100 Femei de Succes

În cadrul Galei Capital Femei de Succes a avut loc lansarea „Capital Top 100 Femei de Succes” Ediția 2024. Acest proiect are în vedere recunoașterea meritelor și implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic și social din România.

Au fost premiate femei de afaceri, fondatoare ale unor companii, lideri ai instituțiilor publice, dar și personalități ale vieții artistice, din lumea sportului sau mass-media. Revista Capital dorește să omagieze realizările femeilor de succes din diferite domenii precum economic, financiar, politic, social, management, sport și media.

Revista „Capital Top 100 Femei de Succes“ Ediția 2024 este disponibilă la toate punctele de difuzare a presei, dar și online.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, CATENA, CARREFOUR, APOLODOR, TINMAR ENERGY, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, ONE CLUB, MAGNOLIA, PRIVILEG și CLASSY DECO.

Parteneri media: www.capital.ro, www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.infofinanciar.ro.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.