Misiunea Smithfield Foods, cel mai mare procesator de carne de porc la nivel mondial, este să producă „Hrană bună, în mod responsabil”. Compania este prezentă și în România de 20 de ani, timp în care a investit o sumă considerabilă în activitatea sa, iar pentru acest lucru a fost premiată la Gala Capital Companii de Elită.
„În cei 20 de ani de când sunt pe piață, SmithField a investit continuu în partea de producție. Atât în fabrica din Timișoara cât și în zonele limitrofe. Iar acest premiu consolidează misiunea lor și faptul că o investiție constantă în tot ce înseamnă procese tehnice și tehnologice îți vor aduce, în sfârșit, o recunoaștere în fața mediului de business”, a declarat Diana Lupu, PR Smithfield Foods.
În ediția 2024 a Galei Capital Companii de Elită, Smithfield Foods România a fost premiată pentru investiții consistente în noi linii de producție.
Investiții în viitor
Compania americană Smithfield Foods este cel mai mare procesator de carne de porc la nivel mondial. Subsidiara din România a investit peste 600 milioane de dolari în cei 20 de ani de activitate. Smithfield România declară că va aloca anual un buget considerabil investițiilor.
„Doar anul trecut am investit peste 15 milioane de euro în linii de producție noi ce dispun de tehnologii de ultimă generație, care înglobează automatizări menite să crească eficiența și calitatea produselor”, spun reprezentanții companiei.
Provocările întâmpinate
Un alt lucru pe care l-au mai comunicat reprezentanții Smithfield România este că în ultimii ani au întâmpinat provocări aduse de epidemia de pestă porcină africană (PPA). Ei au mai specificat că aceasta a pus o presiune semnificativă și asupra pieței cărnii de porc.
„După 2019, când au fost semnalate primele cazuri de PPA în județele Timiș și Arad, zone geografice în care Smithfield deține 49 de ferme, organizația noastră a trecut prin câteva episoade de pestă în perioada 2021 - 2023. Fiecare dintre aceste episoade a fost urmat de măsuri suplimentare și de investiții in zona de biosecuritate pentru a reduce riscul de infectare a fermelor. Toate aceste episoade și măsurile suplimentare au venit implicit cu costuri, pierderi de efective și perioade de întrerupere a activității în fermele afectate, perturbări și blocaje care au avut impact asupra întreagii activități a companiei si au lovit puternic întreaga industrie din România”, au transmis reprezentanții companiei.
La drum cu angajați de top
Reprezentanții Smithfield România au mai transmis și că în cadrul companiei lucrează angajați de top. Ceea ce i-a atras a fost stabilitatea companiei, nivelul ridicat de experiență al colegilor, istoria și reputația în regiune a brandului Comtim din portofoliul Smithfield România. Dar și vocația către domeniul alimentar și interesul pentru zootehnie.
„Smithfield România își desfășoară activitatea într-o zonă geografică puternic industrializată cu angajatori internaționali majori. Astfel că uneori competiția pentru candidați este acerbă. Identificarea și atragerea forței de muncă este o provocare pentru toate industriile. Dar și un subiect fierbinte pe masa oamenilor de Resurse Umane. Totuși, politicile de compensare și beneficii oferite de compania noastră sunt structurate pentru a oferi un avantaj competitiv pe piața forței de muncă. Adaptăm în permanență pachetul salarial pentru a asigura confortul angajaților, rămânând în același timp competitiv și cu o poziționare drept angajator atractiv. Media salarială oferită de companie se situează peste media industriei în care activăm”, a declarat Valer Martin, director Resurse Umane Smithfield România.
Accent pe sustenabilitate
În cei 20 de ani de activitate, compania Smithfield a investit mai mult de 13 milioane de lei în proiectele de responsabilitate socială corporativă (CSR) în România. După cum au mai adăugat reprezentanții, întreaga strategie a companiei este centrată pe creștere și dezvoltare în mod sustenabil, dar și implicare activă în comunitățile locale.
„Programele de responsabilitate socială sunt un pilon central în cadrul operațiunilor noastre, iar alături de angajații noștri am dezvoltat și implementat peste 10 programe de responsabilitate socială, de-a lungul timpului. Strategia de sprijin acordat comunităților este structurată pe 4 direcții mari de acțiune: social - sănătate – educație – mediu. Astfel, complementar activității noastre de bază, implementăm anual inițiative concrete care promovează protecția mediului, sprijină grupurile dezavantajate, încurajează performanța școlară, sprijină tradițiile locale sau facilitează accesul la un tratament medical corespunzător”, a declarat Cristina Bodea, Director Sustenabilitate, Smithfield România.
De asemenea, reprezentanții companiei au mai transmis și că programele sociale ale Smithfield România au oferit până în prezent sprijin direct pentru sute de mii de persoane care se află în situație de risc.
„De-a lungul timpului peste 1 milion de porții de mâncare gătite cu produse Comtim au fost oferite beneficiarilor a peste 45 de ONG-uri. Totodată, compania a îmbunătățit condițiile de tratament medical a 352.200 de pacienți prin intermediul programului “Solidar cu sistemul medical”. În același timp, proiectele de mediu au dus la plantarea a mii de arbori și la creșterea gradului de conștientizare privind importanța protejării mediului. Inițiativele educaționale au contribuit la pregătirea a 61.000 de elevi și formarea profesională a sute de studenți”, au mai declarat aceștia.
Gala Capital „Companii de Elită” ediția 2024
Revista Capital a premiat companiile de succes din România în cadrul Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024. Evenimentul a avut loc joi, 26 septembrie 2024. A reunit personalități din mediul de business, antreprenoriat, cultural, medical, social și mass-media.
Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital. Este dedicată recunoaşterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube „Hai România”.