GAFĂ DE IMAGINE. Victor Ponta în pantofi de lac, impecabil lustruiţi, alături de o femeie SINISTRATĂ plină cu noroi | GALERIE FOTO

Echipa de imagine a prim-ministrului Victor Ponta a comis o nouă gafă de imagine, tot la inundaţii. Pe pagina de Facebook a şefului Guvernului României a fost postată o fotografie cu Victor Ponta în vizită de lucru prin zonele afectate de viitura puternică din Gorj. Una dintre imagini îl arată pe prim-ministru cu pantofi lustruiţi impecabil alături de o femeie sinistrată care purta cizme din cauciuc şi era plină cu noroi pe picioare şi pe mâini.

Fotografia a stârnit în reţele sociale comentarii foarte critice, similare celor provocate după ce pe site-ul Guvernului a apărut o fotografie cu Victor Ponta într-o barcă gonflabilă, în apă până la glezne, purtat aproape pe braţe de mai multi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
Fotografia de astăzi a fost postata pe pagina oficială de Facebook a prim-ministrului Victor Ponta şi a stârnit reacţii foarte critice. Unii dintre cei care au comentat s-au adresat in termeni foarte duri politicianului pentru contrastul dintre aspectul impecabil al aceastuia şi femeia sinistrată plină cu noroi.
Foarte multe dintre aceste comentarii au fost ulterior eliminate, probabil de echipa de imagine care gestionează contul de Facebook al lui Victor Ponta.
Imaginea face parte dintr-o galerie foto cu mai multe poze de la inundaţii. Intr-o altă fotografie se poate observa că şi Liviu Dragnea nu pare a avea niciun fir de praf pe pantofi.
Iată cum a explicat Victor Ponta aceasta galerie foto:
 
Victor Ponta nu este singurul lider socialist naţional care ajunge într-o astfel de situaţie. Prşedintele Franţei, François Hollande (foto jos stanga), lider al Partidului Socialist Francez a fost fotografiat intr-o ipostază aproape identică.