Se pare că cei responsabili cu trimiterea mesajului de avertizare, prin sistemul de avertizare RO-Alert, au trăit momente intense în momentul redactării acestuia.
Vineri după amiază, locuitorii din Sectorul 1 al Capitalei - predominant cei care locuiesc în zona aerogării Băneasa, au primit o alarmă pe telefonul mobil. IGSU avertiza că există un nor mare de fum de care trebuie să se ferească, provenit de la un incendiu din strada Biharia.
Cum nu era vreme de zăbavă, cei de la IGSU au scris ce au putut, cum au putut și au dat „Trimite” către câteva sute de abonați. Aceștia au povestit jurnaliștilor EVZ că au avut senzația că e o glumă, „n-are cum să vină de la IGSU o alertă scrisă atât de... Ciudat! Dar a sunat alarma specifică, pe telefon, ceea ce îmi confirma că e chiar de la ei. Pentru o secundă m-am gândit că e din nou un test”, spune un cetățean. Textul, așa cum se vede în captura foto de mai jos, a ridicat semne de întrebare în rândul oamenilor care au preferat să deschidă televizoarele și să consulte jurnalele de știri decât să ia în serios RO-Alert.
Din fericire, responsabilii au periat imediat textul de greșeli, iar la restul ultilizatorilor de telefonie mobilă a ajuns scris aproape corect.