Gadgeturile unui agent-șef, supraveghetor de penitenciar

Vineri seară, în urma unui control intern al conducerii Penitenciarului Brăila, au fost descoperite în dotarea agentului-şef adjunct Barză Daniel (supraveghetor în cadrul acestei unităţi), următoarele obiecte interzise: 8 telefoane mobile, 7 încărcătoare pentru telefoane mobile, 3 hands-free, aproximativ 1,5 kg de prafuri pentru creşterea masei musculare, precum şi mai multe pastile.

Obiectele erau bine ascunse într-o cutie de bomboane şi una pentru alimente și urmau să fie introduse în spaţiul de deţinere în scopul vânzării către deținuți. În urma audierilor, agentul a recunoscut cu ce se ocupa, precum şi faptul că nu este prima dată când a introdus astfel de obiecte în penitenciar. El și-a dat demisia din funcție, dar va fi acuzat de introducerea ilicită în penitenciar de bunuri şi obiecte interzise, riscând . Sursa: arcasu.ro