Comanda operaţiunilor militare din Libia va fi transferată de la SUA către NATO în aproximativ o zi sau două, a anunţat azi ministrul de externe al Turciei. Decizia ar urma să fie aprobată de statele membre NATO. Alianța Nord-Atlantică nu a făcut deocamdată vreun comentariu pe tema poziției Ankarei. Între timp, pe frontul de luptă, liderul Muammar Gaddafi a încălcat astăzi zona de interdicţie aeriană impusă de rezoluţia ONU şi a trimis un aparat de luptă în Misrata. Răspunsul forţelor internaţionale a fost pe măsură şi un aparat de zbor francez a doborât avionul de luptă care aparţinea trupelor lui Gaddafi.
Rămâneţi pe evz.ro pentru noi informaţii despre situaţia din Libia.
Aeronava a fost dobărâtă, conform ABC News, deasupra oraşului Misrata. Localitatea se află, de aseară, sub ocupaţia trupelor loiale liderului libian. De sâmbătă, din momentul izbucnirii războiului în Libia, niciun avion din armata lui Gaddafi nu s-a mai ridicat de la sol.
Televiziunea de stat libiană susţine că avioanele coaliţiei au lovit azi-noapte Tripoli şi Djafar, în sud-vestul capitalei. Opt explozii s-au auzit în oraş, iar atacurile s-au soldat cu mai multe victime. Pentagonul are însă altă variantă. Raidurile au vizat bindatele forţelor loiale lui Gaddafi, iar civilii nu au avut de suferit.
"Forţa aeriană a colonelului Gaddafi nu mai este un pericol", susţine vicemareşanul Greg Bagwell, din cadrul forţelor aeriene britanice. Între timp, navele trimise de NATO şi-au început misiunea în Mediterană pentru a impune embargoul ONU împotriva regimului Gaddafi. 20.50 Comanda operaţiunilor militare din Libia va fi transferată de la SUA către NATO în aproximativ o zi sau două, a anunţat ministrul de externe al Turciei.
„Am ajuns la un compromis într-un timp foarte scurt”, a declarat azi şeful diplomaţiei de la Ankara, Ahmet Davutoglu. „Condiţiile noastre au fost acceptate, iar controlul operaţiunii va fi transferat către NATO”, a adăugat el. Decizia ar urma să fie aprobată de statele membre NATO. Alianța Nord-Atlantică nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe tema poziției Ankarei.
Ankara, care s-a opus intervenției militare în Libia, a insistat în ultimele zile ca NATO să preia controlul intervenției din Libia. Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a declarat însă că NATO va avea mai degrabă un rol „tehnic” în controlul operaţiunilor din Libia, în vreme ce comanda politică va rămâne în mâinile unui comitet format din miniştrii de externe ai ţărilor care participă la intervenţia din Libia.
15.12 - 800.000 de cetăţeni străini se află în continuare în Libia, a declarat Laurence Hart, şef al misiunii Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) în Libia.
Oficialil a precizat că nu este în măsură să spună care este numărul imigranţilor ce doresc să părăsească această ţară.
Organizaţia a primit mai multe solicitări de la ambasade africane care cereau ajutor pentru repatrierea cetăţenilor lor, a adăugat Laurence Hart.
OIM a solicitat la începutul lui martie autorităţilor libiene autorizaţia pentru trimiterea unei misiuni umanitare în Libia, unde zeci de mii de imigranţi aşteaptă să fie evacuaţi.
De la începutul revoltelor la mijlocul lunii februarie, aproximativ 280.000 de persoane au fugit din cauza violenţelor din Libia, dintre care peste 151.000 spre Tunisia şi 118.000 către Egipt, potrivit unui comunicat al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) din 16 martie.
14.00 - Americanii susţin operaţiunile militare din Libia. 60% dintre ei sunt de acord cu războiul din ţara lui Gaddafi, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, citat de postul de televiziune Al-Jazeera.
În schimb, majoritatea românilor nu sunt de acord cu intervenţia militară în Libia şi consideră că ţara noastră ar trebui să aibă o atitudine rezervată în această problemă, arată un sondaj IRES.
13.05 - După mai multe zile de luptă, forţele pro-Gaddafi au preluat controlul oraşului Misrata, al treilea oraş din Libia situat la 200 de kilometri de capitala Tripoli. Oamenii regimului Gaddafi au bombardat azi-noapte principalul spital din oraş şi mai multe locuinţe.
Viceministrul libian al afacerilor externe Khaled Kaaim a dezminţit informaţiile.