Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu reprezentanţii RATB a stabilit, începând din această primăvară, noi artere care vor avea benzi unice pentru mijloacele de transport în comun
Benzile unice pentru mijloace de transport în comun vor fi lansate primăvara aceasta, pentru început cu marcaje orizontale, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, miercuri, la comandamentul pentru curăţenia de primăvară.
"În această primăvară vom lansa benzile unice, benzile rutiere, pentru început cu marcaje orizontale, deci doar din vopsea, ulterior, la finalizarea licitaţiei, şi cu marcaje verticale, deci cu acei stâlpişori care marchează practic banda unică. Sunt necesare benzile unice şi le vom aplica acolo unde atât Poliţia Locală Municipală, cât şi cele de la sector, de asemenea Poliţia Capitalei şi Brigada Rutieră consideră că ajută la fluidizarea traficului şi nu mai mult încurcă. Am făcut o analiză, prin Direcţia de Transporturi a Primăriei Capitalei, cu RATB, cu Poliţia Locală, cu Brigada Rutieră, am ajuns aproape la un consens, în scurt timp vom ajunge chiar şi la un numitor comun şi veţi putea observa în Capitală că se va circula mai lejer pe aceste benzi unice", a spus Firea. Ea a atras atenţia că odată cu lansarea benzilor unice trebuie întărită şi disciplina în trafic. În altă ordine de idei, Firea a anunţat că a discutat cu colegi de-ai săi privind organizarea anumitor zone unde tinerii să se poată exprima cu graffiti.