Lacrimi şi rugăciuni pe străzile Parisului, după ce un incendiu puternic a mistuit o parte din catedrala Notre Dame. Mii de persoane au ieşi pe străzi cu lacrimi în ochi cântând imnuri religioase şi făcând rugăciuni pentru catedrala care reprezintă un adevărat simbol al Franţei.
Încă din primele momente ale dezastrului, oameni din toate colţurile lumii au început să doneze importante sume de bani pentru refacerea acestei catedrale care a fost în mare parte mistuită de flăcări, potrivit g4media.ro
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a luat decizia de a dona, la rândul său, 10% din salariul pe trei luni pentru reconstrucția catedralei Notre Dame din Paris
Firea i-a trimis o scrisoare primarului din Paris, Anne Hidalgo, în care îi transmite „mesajul nostru de compasiune si solidaritate, după teribilul incendiu ce a mistuit Catedrala Notre Dame de Paris, simbolul și inima Franței, parte a patrimoniului arhitectural mondial”, potrivit unui comunicat al Primăriei București.
Catedrala Notre Dame (850 de ani) a fost distrusă parțial luni seară de un incendiu ale cărui cauze sunt încă necunoscute, dar despre care autoritățile franceze cred că a fost provocat neintenționat.