Anul trecut, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a avut un salariu de aproximativ 10,000 pe lună, cu 3,400 de lei mai mare decât la începutul mandatului. Potrivit declarației sale de avere, Gabriela Firea are un venit de peste 119,000 pe an.
Pe lângă această sumă, Firea are şase terenuri, cumpărate de ea sau de soţul acesteia, primarul Voluntariului Florentin Pandele, care, la rândul său, declară o casă şi un autoturism Mercedes Benz, informează capital.ro.
Robert Negoiţă a obţinut anul trecut, în calitate de primar al Sectorului 3, 92.103 lei, adică a avut un salariu de 7.675 de lei pe lună. Statul i-a luat lui Negoiţă prin executare silită mai multe terenuri intravilane, apartamente şi locuri de parcare, iar datoriile lui se ridică la peste 11 milioane de euro şi peste 268,5 milioane de lei, doar la ANAF având de plătit peste 241 de milioane de lei. Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă are două terenuri, un apartament, o casă şi bijuterii, ceasuri şi tablouri de aproape 15.000 de euro, precum şi 20.000 de euro în numerar, în timp ce primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache nu are nici case, nici terenuri şi şi-a vândut anul acesta şi cele trei maşini pe care le avea.