Gabriela Firea a vorbit despre noi proiecte implementate în cadrul Ministerului Familiei. Este vorba despre un sprijin acordat femeilor aflate în situații de risc, care devin mame în acest an. Programul are o valoare de 12 milioane de euro și este finanțat din fonduri europene.
Ministrul Familiei își dorește să se implici cât mai mult în segmentul asupra căruia veghează și încearcă să implementeze cât mai multe proiecte noi care să ajute femeile și copii. Vineri, Gabriela Firea a vorbit despre acordarea de tichete valorice pentru femeile aflate în situații de risc care rămân însărcinate începând cu acest an.
Gabriela Firea susține că valoarea programului este de 12 milioane de euro, fiecare tichet acordat fiind de 2.000 de lei, bani veniți din fonduri europene.
„Nu se oferă direct bani, pe care i-ar putea folosi în alte scopuri, ci tichete sociale sub forma unui card electronic! Acest ajutor se emite în maximum trei luni de la momentul nașterii și poate fi folosit de proaspeții părinți doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se implică direct în acest proiect, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Oferim sprijin serviciilor sociale din toată țara când vor fi distribuite aceste tichete sociale. Proiectul ajunge în scurtă vreme la aprobare pe masa Guvernului”, a scris Gabriela Firea pe pagina personală de Facebook.
Ministrul Familiei a precizat că în 2021 rata natalității a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimul secol.
„Mulți tineri au renunțat la gândul de a fi părinți din cauza situației economice îngreunate de pandemia din ultimii doi ani. Orice mic ajutor poate fi doar benefic și ne poate ajuta să oprim declinul demografic din țara noastră”, încheie ministrul.
Proiect legislativ care apără femeile hărțuite la locul de muncă sau acasă
Gabriela Firea a vorbit recent și despre femeile hărțuite, precizând că în 2021 „350 de femei au fost hărţuite acasă sau la serviciu.” Multe dintre ele nu denunță agresorii de teamă sau de încredere.
„350 de femei au fost hărțuite anul trecut acasă sau la serviciu. Sunt doar femeile care nu au mai tăcut și au cerut ajutor autorităților. Dar sunt multe femei care îndură astfel de abuzuri și nu spun nimic de frică sau din neîncredere. Trebuie să spunem stop hărţuirii şi violenței la locul de muncă!
Susțin necesitatea semnării și ratificării, în cel mai scurt timp posibil, a Convenției nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii pentru eliminarea discriminării și hărțuirii din lumea muncii și a Recomandării nr. 206.
Am discutat toate aceste aspecte cu liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, încă din luna ianuarie. Colegii mei, specialiști din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt pregătiți să se implice în elaborarea proiectului de Lege privind ratificarea Convenției, după semnarea acesteia”, spunea Firea.