Gestul primarului general al capitalei, Gabriela Firea, de a interzice evenimentele care au loc pe străzile Bucureștiului a generat reacții și din partea presei internaționale. ”Face capitala României un pas înapoi?”, este întrebarea pe care jurnaliștii de la The Guardian și-au pus-o.
La sfârșitul lunii iulie, Firea a anulat activitățile evenimentelor create de Via Sport pe bulevardul Kiseleff și care împiedicau traficul din această zonă. După acțiunea noului primar, mai multe persoane au spus că ar fi luat această decizie pentru că sediul PSD se află pe același bulevar și ar fi împiedicat membrii partidului să ajung la sediu cu un vehicul.
În articolul publicat de jurnaliștii de la The Guardian, sunt prezentate doar declarații ale organizatorilor, jurnaliștii precizând faptul că au încercat să discute și cu Gabriela Firea, dar nu au primit nici un răspuns din partea ei. ”Motivul pentru care noi facem asta în stradă vara și în special în weekend este de a încuraja lumea să-și lase mașinile acasă, să-și ia bicicletele, să se plimbe cu copiii, să se joace și să se distreze.”, a transmis Alex Zamfir, unul dintre fondatorii proiectului Via Sport.
Via Sport este un eveniment creat vară de vară pe străzile Bucureștiului de șase ani, iar vara această, după trei weekend-uri în care s-au desfășurat într-o bună conduită activitățile, primarul general a trimis o înștiințare potrivit căreia evenimentele vor fi anulate sau se vor putea organiza într-un alt spațiu, pentru că pe bulevardul Kiseleff se vor efectua lucrări de întreținere a drumului.
”Este sâmbătă dimineața la sfârșit de iulie și în loc să privesc zecile de copii și adulți care se joacă, stau pe o bancă și mă uit la mașinile care circulă încet pe bulevart, cam 20 pe minut sau poate mai mult”, transmit jurnaliștii de la The Guardian.
Via Sport
În ultimii ani a avut loc o explozie a evenimentelor culturale sau sportive organizate pe străzile din București. ”Este un oraș vibrant și un oraș care se mișcă. Este activ, nu mai este așa adormit”, declara Raluca Ciuta, managerul proiectului București, capitală europeană.
Cu toate acestea, într-un moment în care mai multe orașe din lumea întreagă încearcă să facă presiuni pentru creșterea evenimentelor stradale și a activităților pietonale, Primăria Capitalei pare că merge împotriva curentului, transmite The Guardian.
În urma succesului primei zile fără automobile în septembrie anul trecut la Paris, pimarul orașului, Anne Hidalgo, a decis ca bulevardul Champs Elysees va fi închisă pentru autoturisme în prima duminică a fiecărei luni începând din luna mai a acestui an și deschis pentru pietoni. Alte orașe, de la Mumbai până în Sao Paulo au deschis drumuri și bulevarde pentru activități pietonale de la sfârșit de săptămână, pentru a încuraja oamenii să iasă în stradă, dar România pare să facă un pas înapoi, mai scrie The Guardian.