Gabriel Liiceanu şi-a dat DEMISIA din Uniunea Scriitorilor

Scriitorul Gabriel Liiceanu şi-a anunţat demisia din Uniunea Scriitorilor din România, marţi, la dezbaterea intitulată "Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?", găzduită de Grupul de Dialog Social.

Demisia sa intervine în contextul discuţiilor legate de necesitatea introducerii timbrului cultural. Liiceanu a susţinut că proiectul actual privind timbrul cultural "este o aberaţie publică", informează Agerpres.

El s-a întrebat retoric de ce trebuie să joace rolul de colector, practicând servicii pentru care nu este plătit, şi a reproşat Uniunii Scriitorilor că are 2.600 de membri, citând din produsele literare ale unor tineri scriitori membri USR ale căror "opere" conţineau exprimări pe care hârtia nu le suportă.

Editori, reprezentanţi ai unor uniuni de creaţie şi parlamentari au analizat, marţi, la Grupul pentru Dialog Social, implicaţiile proiectului de lege a timbrului cultural, dezbaterea, în care au fost expuse părerile pro sau contra acestei iniţiative parlamentare, fiind moderată de Sever Voinescu.