Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 60 de ani, şi iubita acestuia Ioana, în vârstă de 30 de ani, se vor căsători, joi după-amiază, la ora 15:30, la Primăria Sectorului 1.
Aceştia au o relaţie serioasă de câţiva ani, iar Ioana a fost cea care i-a stat la căpătâi în perioada în care cântăreţul a trecut prin momente grele.
Gabriel Cotabiţă şi iubita acestuia, Ioana
În luna mai 2015, Cotabiţă a suferit un stop cardiorespirator şi a stat în comă timp de 69 de zile, clipe în care viitoarea soţie nu s-a dezlipit de patul de spital.
Gabriel Cotabiţă a fost căsătorit timp de 19 ani cu Ioana Nagy, de care a divorţat în 1997. Împreună cu aceasta are trei fete, Aela, în vârstă de 35 de ani şi gemenele Eliza şi Milena, în vârstă de 28 de ani, informează Click.