În primăvara lui 2015 a văzut moartea cu ochii, după ce un stop cardiorespirator i-a produs intrarea, timp de trei săptămâni, în comă. La 4 ani distanță de cumpăna pe care a traversat-o, în apropierea Sfi ntelor Sărbători de Paște, Gabriel Cotabiță se autodefi nește ca fi ind un supraviețuitor. Unul care a primit, așa cum o spune și titlul ultimei sale piese, lansate în februarie, „o nouă șansă”.
- Evenimentul Zilei: Se împlinesc aproape patru ani de la momentul de cumpănă pe care l-ați trăit...
- Gabriel Cotabiță: Da. Și țin să le mulțumesc încă o dată celor care au fost aproape de mine și care s-au rugat pentru mine. Datorită lui Dumnezeu, dar și lor, Gabriel Cotabiță supraviețuiește azi. Trăiește și, spre marea bucurie a mea și surpriza celorlalți, nu are nici un fel de problemă de sănătate. Vreau să subliniez faptul că nu aș fi sperat niciodată că voi avea parte de o asemenea iubire din partea oamenilor cărora eu întotdeauna m-am adresat cu dragoste. La rândul lor, mi-au întors dragostea. Au suferit pentru mine. Așa cum s-a întâmplat și cu cei care au stat în preajma mea. Au trecut prin momente terifiante. Mai ales că li se spunea ceva de genul „după ce se va întoarce, dacă se va întoarce!, nu va mai fi ce a fost”. Ei, și uite că... minunea s-a întâmplat. Chiar o minune. Pentru că nimeni nu se aștepta la așa ceva. Ca eu să mă întorc și să fiu cel dintotdeauna. Chiar a fost o conferință la Timișoara la Facultatea de Medicină, ca să se analizeze cazul meu. Considerau că este cu totul și cu totul neașteptat ce s-a întâmplat. Dumnezeu a fost acolo și a fost tot timpul aici (arată cu degetul spre inimă). Practic, am renăscut. Nu numai că sunt viu, că trăiesc, dar sunt în deplinătatea forțelor. Fizic, mental, ba și muzical. Așa cum am și demonstrat-o la prima apariție în public de după ieșirea din comă. „O nouă șansă” sau când povestea devine cântec
- Așa este. V-ați întors și în lumea muzicii cu proiecte noi...
- Ah, nu, nu. Eu nu am plecat deloc din lumea muzicii. Am fost tot timpul acolo. Doar am ațipit puțin. Atâta tot. (râde). Revenind la lucruri serioase, momentul acesta nu a făcut altceva decât să întrerupă colaborarea cu VH2, de care oricum m-aș fi despărțit din simplu motiv că nu mai găseam „vibe”-ul (atmosfera, n.red) acela care ne-a legat prima dată. Zece ani am fost împreună și a fost extraordinar. Dar, au trecut. În sfârșit. Întoarcerea mea a însemnat și descoperirea unor oameni care au fost aproape de mine și și-au dorit întotdeauna să lucreze cu mine.
- Vorbiți-mi puțin despre aceste proiecte de acum, în care sunteți implicat?
- Acum câteva luni, pe la începutul anului, imediat după Revelion, am zis să încerc o colaborare cu Andreea Andrei. Mi-a prezentat-o, iar Joe a ales-o pe asta, din multitudinea de cântece care mi s-a propus, pentru că intram în colaborarea pe care o avusesem eu cu familia Tudor, cu Elena, cu Andrei și cu minunata textieră și soție a ultimului, cu Andreea Andrei. Și a ieșit cântecul ăsta. „O nouă șansă”, așa se numește. Ne-am apucat să îl facem. Ne tot gândeam că este, poate, mult prea personal, dar a ieșit superb... Un cântec special pentru mine. Cel care s-a născut a doua oară.