Gabriel Cotabiţă arată fabulous la doar o lună de la externare. Solistul s-a îngrăşat şi se plimbă la braţ cu tânăra iubită

La mai bine de o lună de când s-a externat, Gabriel Cotabiţă s-a refăcut miraculos. Artistul este total schimbat faţă de pacientul care a stat o perioadă bună în spital, în comă, după ce a fost găsit inconştient într-o sală de fitness.

El s-a îngrăşat nu mai puţin de cinci kilograme, nu mai are fire albe în cap şi arată chiar foarte bine şi plin de viaţă, scrie libertatea.ro. Cotabiţă a fost surprins, într-una din serile trecute, în timp ce se plimba cu iubita lui, ca un adolescent îndrăgostit.

Gabi şi-a dus partenera într-un parc din apropierea apartamentului în care locuieşte, unde aceştia au petrecut în jur de o oră, pe o bancă, la umbră, unde s-au ţinut de mână, ca doi liceeni.  Apoi, în drum spre casă, Cotabiţă şi iubita lui, cea care i-a fost alături într-una dintre cele mai grele perioade din viaţa lui, s-au oprit într-un supermarket, de unde au cumpărat mezeluri şi brânzeturi.

Partenera artistului a fost cea care a “cărat” sacoşa, până la domiciliu. Pe parcursul întregii plimbări, artistul a avut cu el o sticlă cu un suc pe bază de aloe.

Pe 8 mai 2015, în timp ce se afla la sala de sport a hotelului Athenee Palace Hilton din Bucureşti, cântăreţului i s-a făcut rău, fiind transportat de urgenţă la spital în stare de inconştienţă. Cadrele medicale informau ulterior că solistul suferise un stop cardio-respirator, cauzat cel mai probabil de o tulburare severa de ritm cardiac (în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare pre-existente). A fost externat pe 16 iulie şi a continuat tratamentul la domiciliu.