Gabi Toncean și Roxana Ciuhulescu se pregătesc de acum pentru Campionatele Mondiale de Fitness

Profesorul Gabriel Toncean, președintele Federațiilor Române și Balcanice de Culturism și Fitness și vedeta de televiziune Roxana Ciuhulescu se antrenează împreună pentru prima ediție a Campionatelor Mondiale de Fitness ce va avea loc în România.

Sala Polivalentă din Bistrița va găzdui cel mai important eveniment sportiv al anului. organizat în țara noastră, acest lucru datorându-i-se implicării lui Gabriel Toncean și a Consiliului Județean Bistrița Năsăud. Pe lângă sportivii din peste 40 de țări ce vor participa la CM de Fitness 2017, va fi prezentă și Roxana Ciuhulescu, în calitate de ambasador de imagine al Federației Române de Fitness și Culturism. 

”Bineînțeles, eu și Roxana Ciuhulescu nu vom intra în concurs, însă amândoi suntem dependenți de antrenamentul zilnic de fitness. Roxana este suporterul numărul 1 al FR de Fitness și Culturism și este alături de noi în promovarea acestui concurs, cel mai important al anului. Împreună sperăm să găsim sponsori și parteneri pentru că vorbim despre un al doilea Campionat Mondial organizat vreodată de România în toate sporturile, primul fiind la biatlon. Scopul nostru este să promovăm sportul cât mai puternic. Vrem să ne asigurăm că sala va fi plină pe toată perioada campionatului”, a arătat Gabi Toncean.