Gabi Luncă a cucerit Vestul | VIDEO

Cântăreaţa în vârstă de 70 de ani se află în topurile internaţionale cu un album de muzică lăutărească.

Deşi s-a retras din viaţa publică, dedicându-se muzicii religioase, Gabi Luncă cucereşte, la 70 de ani, piaţa muzicală internaţională, iar succesul său ar putea fi de data aceasta mai mare ca oricând. Albumul „Gabi Luncă - Sounds From A Bygone Age“, apărut de curând în Germania, a intrat direct pe locul 9 în topul de muzică world, World Music Charts, realizat de BBC.

Casa de discuri germană Asphalt Tango îi dedică „reginei muzicii lăutăreşti“ din România albumul „Sounds From A Bygone Age 5“. Discul face parte dintr-o colecţie care îşi propune să publice pentru prima dată pe piaţa internaţională înregistrări rare ale legendelor muzicii ţigăneşti din Europa de Est. Albumul este cel de-al cincilea apărut în această serie, iar cele care l-au precedat (discuri dedicate unor artişti ca Romica Puceanu, Dona Dumitru Siminică, fraţii Gore, Ion Petre Stoican) s-au bucurat de recunoaştere internaţională. Casa de producţie Asphalt Tango mai este responsabilă şi pentru succesul unor formaţii care fac furori pe scena muzicii world, printre care Fanfara Ciocârlia, Kal sau Jony Iliev.

„Nu sunt unicată“

La numai câteva zile de la apariţie, albumul cu Gabi Luncă a primit aprecieri din partea criticilor. „Pasiunea vocii sale şi energia muzicii par a fi făcute una pentru alta. Albumul reprezintă cariera lui Gabi Luncă. Este de mare excepţie“, notează criticul canadian Richard Marcus. Este puţin probabil ca aceia de la Asphalt Tango să o convingă pe Gabi Luncă să revină pe scenă cu melodiile care au făcut-o celebră în anii ’70-’80, ţinând cont de faptul că artista s-a retras la începutul anilor ’90 din muzica lăutarească şi se dedică muzicii religioase.

De altfel, cântăreaţa nu ştia de succesul de care se bucură pe piaţa internaţională. „Mi-aţi făcut o mare bucurie că mi-aţi dat această veste, nu ştiam nimic“, spune Gabi Luncă. „Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că totul vine de la El. E un har pe care mi l-a dat, însă nu sunt eu unicată“, spune cântăreaţa, membră a Bisericii Penticostale. Gabi Luncă mai susţine concerte, însă doar de muzică religioasă. „Mai primesc uneori invitaţii din străinătate, însă acum cânt doar muzică religioasă, nu mai interpretez melodii de petrecere sau muzică ţigănească. Am făcut un legământ cu Dumnezeu“, mai spune Gabi Luncă.

Cu albumul „Gabi Luncă - Sounds From A Bygone Age Vol. 5“ (Cântece dintr-o altă vreme - n.r.), această „grande dame“ a muzicii lăutăreşti cucereşte scena muzicii world, ceea ce nu trebuie să surprindă, dat fiind că interpertările sale au fost dintotdeauna considerate „ieşite din timp“.

„Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reu- şit să o egaleze“, concluzionează jurnalista germană Grit Friedrich, specialistă în cultura Europei de Est.

CARIERĂ

De la copilul orfan la artistul internaţional

Născută în 1938, într-o familie numeroasă, cântăreaţa îşi pierde mama la vârsta de numai 3 ani, iar tatăl ei, violonistul Dumitru Luncă, se recăsătoreşte. Viaţa cu mama vitregă nu a fost uşoară, lucru care a făcut-o sensibilă la necazurile altora. Ea cântă astăzi deseori în orfelinate, penitenciare sau azile de bătrâni. Plecată din satul natal, Vărbilău (Prahova), la 17 ani, Luncă ajunge să cânte cu Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti şi, după numai doi ani, să fie chemată de cei de la Electrecord pentru a înregistra primul său disc. La 26 de ani, se căsătoreşte cu acordeonistul şi iniţiatorul mişcării de emancipare a romilor din România, Ion Onoriu. Cei doi au făcut înregistrări la radio, au avut apariţii televizate şi au susţinut concerte în ţară şi în străinătate. Abia la finele anilor ’90 înregistrările de la Electrecord ajung în Marea Britanie şi intră în atenţia postului de radio BBC, care a nominalizat-o în 2002 la Premiul The Listeners Award, acordat la categoria World music. ASCULTAŢI FIŞIERELE MULTIMEDIA ATAŞATE.