Gabi Balint, fostul mare jucător al Stelei, e convins că la Steaua linștea din aceste zile e doar una aparentă. Balint zice că demisia directorului sportiv Narcis Răducan nu va fi singura și "pariază" și pe cea a lui Meme Stoica.
Venirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a Stelei a făcut deja o victimă. Narcis Răducan, directorul sportiv al Stelei, și-a dat azi demisia.
"Nu am încredere în acest proiect", s-a justificat Răducan.
Gabi Balint zice că nici Mihai Stoica, actualul director general de la Steaua, nu se simte prea bine.
"Tare mi-e că Mihai Stoica va face într-o zi o conferinţă de presă în care îşi va anunţa plecarea.
Reghecampf a zis că va avea mână liberă, iar lui Meme nu cred că-i va conveni să aibă postul lui Narcis Răducan, care a plecat.
Eu nu cred în proiectul Stelei, nu pot să spun ceva ce vor să audă spectatorii, eu spun ce gândesc", a declarat Gabi Balint la DigiSport.