Futurologii vor merge la şcoală în Silicon Valley

Google, cel mai utilizat motor de căutare pe internet, şi agenţia spaţială americană, NASA, vor sprijini înfiinţarea unei universităţi de futurologie în Silicon Valley (statul american California), care va pregăti oameni de ştiinţă pentru momentul când maşinile vor deveni mai inteligente decât specia umană.

Potrivit cotidianului britanic „Financial Times“, noua instituţie, care se va numi „Singularity University“, urmează să fie condusă de futurologul Raymond Kurzweil, cel ale cărui predicţii privind avansul rapid al tehnologiei l-au transformat într-o figură controversată în lumea ştiinţei.

Sprijinul acordat de Google şi NASA noii şcoli demonstrează, în opinia jurnaliştilor britanici, că tot mai mulţi cercetători acceptă teoriile avansate de Kurzweil, printre care cea potrivit căreia, până la jumătatea acestui secol, inteligenţa artificială o va depăşi pe cea umană, deschizând drumul spre un nou tip de civilizaţie.

Universitatea de futurologie, care nu va fi însă una acreditată, va funcţiona în incinta unui centru de cercetare al NASA şi foarte aproape de Googleplex, sediul companiei care operează motorul de căutare. Totul pentru progres

Universitatea, a cărei denumire, „singularity“, face referire la perioada de progres tehnologic rapid din viitorul apropiat, un termen inventat de Kurzweil, va organiza cursuri de biotehnologie, nanotehnologie şi inteligenţă artificială. Cei care susţin acest proiect, inclusiv Larry Page, cofondatorul companiei Google, motivează că în această perioadă din viitor maşinile îşi vor putea îmbunătăţi constant eficienţa folosind inteligenţa artificială, iar computerele superperformante vor fi capabile să rezolve probleme în prezent extrem de dificile, precum epuizarea resurselor energetice, încălzirea globală şi foametea. De cealaltă parte, criticii avertizează că o inteligenţă artificială scăpată de sub control ar fi un fenomen periculos ce ar putea duce, în viitor, la anihilarea speciei umane.