Funeriu despre reforma în învățământ: „Orice ministru face asta e eroul meu”

Sursa foto Arhiva EVZ

Fostul ministru al Educației din Guvernul Boc, Daniel Funeriu, își prezintă propria viziune cu privire la reformarea sistemului de educație, în nouă puncte.

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a prezentat propria viziune asupra procesului de reformare a sistemului de învățământ. Într-o postare pe Facebook, fostul ministru a prezentat nouă idei care, în opinia sa, trebuie să stea la baza oricărei schimbări la nivel educational.

Daniel Funeriu a precizat că orice ministru va da curs acestor propuneri se va bucura de susținerea sa. Aceasta indiferent de partidul din care face parte.

„Orice ministru face asta e eroul meu. Nu-mi pasă partidul, chelia, trecutul sau viitorul lui/ei. Asta așa, de luni dimineața, să aibă presa și lucruri serioase de discutat, nu doar ciomăgelile de curtea școlii dintre politicienii - Gâgă în care e greu de decis dacă s-a umflat prostia sau orgoliul nemăsurat”, a scris fostul ministru Daniel Funeriu.

Între măsurile propuse de fostul ministru se numără anul școlar de 42 de săptămâni, menținerea curiculei educaționale centrată pe matematică, fizică, chimie, limbi străine, istorie etc. De asemenea Daniel Funeriu mai propune evaluarea profesorilor, acordarea de voucere pentru meditații etc.

Ce propune Daniel Funeriu

Propunerile fostului ministru Daniel Funeriu pentru reformarea sistemului educational.

„Să nu existe dubii, susțin:

1) 42 de săptămâni de școală (inclusiv Școala Atfel) în loc de 34-36 și trimestre nu semestre...

2) păstrarea conținuturilor, în niciun caz simplificarea lor, cu recentrare fundamental pe: mate, fizică, chimie, română și limbi, biologie, istorie, geografie, filosofie, arte și sport, predate progresiv transdisciplinar. Finanțarea prioritară în universitățile generaliste a acestor discipline, nu a «disciplinelor» inventate cu nume pompoase, care sunt în fapt dughene de schimbat materia gri în rumeguș.

3) Evaluarea tuturor profesorilor și re-formarea celor care se dovedește că au nevoie.

4) Desființarea DPPD-urilor, master didactic și, masiv, practică plătită la clasă.

5) Voucere pentru meditații pentru părinții mai săraci, bune de cheltuit cu profesorii mai performanți.

«Orice ministru face asta este eroul meu»

6) Rescrierea din temelii a PNNR pe educație, re-centrarea sa pe profesori și cel puțin 30 de milioane de euro pe județ pentru un ecosistem al activităților extrașcolare gândit coerent.

7) Centrarea sistemului pe exigență și autoritate izvorâtă din excelență profesională, nu invenții psihopupu falimentare sau vorbele goale cu "incluziune" care de facto e excluziune sau "echitate" care, de facto, e scăderea generală a nivelului. Incluziunea e o consecință firească, acolo, pe teren, a calității și a unei mese calde pe zi, nu a conțopismelor clamate la simpozioane.

8) O masă caldă pe zi pentru toți copiii care au nevoie.

9) Redimensionarea rețelei școlare și transportul de calitate: avem prea multe școli cu prea puțini copii.

10) Orice ministru face asta e eroul meu. Nu-mi pasă partidul, chelia, trecutul sau viitorul lui/ei. Asta așa, de luni dimineața, să aibă presa și lucruri serioase de discutat, nu doar ciomăgelile de curtea școlii dintre politicienii - Gâgă în care e greu de decis dacă s-a umflat prostia sau orgoliul nemăsurat”.

nbsp;