Mai mulţi funcţionari de la Chişinău sunt verificaţi la greu de către vameşii români la trecerea frontierei.
Celor supuşi verificărilor li s-a comunicat că sunt incluşi într-o listă specială de a fi verificaţi dacă deţin asupra lor documente, bani sau stickere cu informaţie electronică, la solicitarea autorităţilor de la Chişinău. Printre cei incluşi în listă sunt procurori, judecători, angajaţi ai CNA şi structurile de forţă din Republica Moldova.
Două ore de de control la vamă pentru fostrul preşedinte al CSM
Printre cei care au trecut prin astfel de verificări a fost şi ex-preşedinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteaţă, care a tranzitat teritoriul României pentru ca să ajungă în Grecia.
Fostul magistrat ne-a povestit că a plecat cu automobilul în Grecia, împreună cu fiul său de 12 ani, un prieten şi băiatul său de 13 ani. „La vama Albiţa ne-au făcut un control minuţios, au căutat în obiectele personale, chiar şi în lenjeria copiilor. M-au întrebat câţi bani am, le-am arătat 800 de euro. Tot acest control a durat cam două ore. Când am ajuns, peste vreo 5 ore, să trec frontiera în Bulgaria, situaţia s-a repetat şi am fost supus unui conntrol minuţios de aproape 2 ore”, ne-a declarat Dorel Musteaţă.
Fostul preşedinte al CSM a precizat că s-a confruntat cu aceeaşi situaţie peste o săptămână, cănd revenea acasă. Atunci a solicitat explicaţii şefilor de la vamă. „M-au întrebat cine sunt şi le-am spus că sunt fost judecător la Curtea Supremă Supremă de Justiţie şi ex-preşedinte al CSM. Vameşii români au fost foarte amabili, şi-au cerut scuze şi mi-am spus că mă aflu sub consemnul SRI, la solicitarea autorităţilor de la Chişinău pentru că aş prezenta pericol pentru Republica Moldova. Mi-au spus că ar fi la solicitarea conducerii ţării. Am rămas uimit să aud aceasta. Dar la vama Albiţa, înainte de a trece în Republica Moldova, am fost supus din nou unor verificări riguroase, mai mult de o oră. Apoi mi-am petrecut soţia la aeroport la Iaşi şi situaţia s-a repetat atât la intrarea în România, cât şi la ieşire”, a povestit fostul magistrat.
Dorel Musteaţă a precizat că a comunicat despre cele întâmplate unor demnitari de rang înalt, dar până acum nu a fost nicio reacţie şi că va cere explicaţii în scris de la conducerea ţării.
Ce caută vameşii români la funcţionarii moldoveni din presupusa listă neagră
Noi am reuşit să discutăm cu o altă persoană care a trăit o experienţă similară. Respectivul, care deţine o funcţie de conducere în sistemul de drept al Republicii Moldova, ne-a povestit că a fost verificat timp de o oră atâta la intrarea, cât şi la ieşirea din România, iar vameşii i-au spus că au indicaţii să verifice dacă are asupra sa documente, bani sau stickere cu informaţie electronică.