Mulţi fumători înrăiţi şi-au aprins la început ţigara doar la petreceri sau în vacanţă, pentru ca mai târziu să aibă permanent nevoie de nicotină.
Fumează doar la petreceri, în baruri, pe plajă sau la iarbă verde. Poate să reziste fără ţigări cu săptămânile şi vede fumatul mai degrabă ca pe un moft decât ca pe un viciu. Este o specie mai puţin obişnuită de fumător, căruia consilierii în terapie antifumat îi spun „social smoker“ (fumă torul social) sau „fumătorul de ocazie“. Deşi este mai puţin nociv pentru sănătate, medicii consideră că acest tip de fumat este periculos, deoarece, în timp, poate duce la dependenţă.
„Eu nu mă regăsesc în fumat! Mi se pare amuzant!“
Spre deosebire de fumătorii înrăiţi, care au scris „în gene“ acest viciu, cei ocazionali nu sunt dependenţi de substanţă (de nicotină), ci de comportamentul de a fuma. „Aceşti fumători îşi cultivă mai mult dependenţa de gest“, explică medicul Florin Mihălţan, consilier în terapie antifumat şi pneumolog la Institutul „Marius Nasta“ din Capitală.
Theodora Toma, designer (30 de ani), face parte din categoria fumătorilor sociali. A început în adolescenţă, când mergea în baruri cu prietenii, fumători înrăiţi, aşa că a prins-o şi pe ea „viciul“. „Dar eu nu mă regăsesc în fumat! Mi se pare amuzant să mai pufăi o ţigară din când în când şi cred că este mai degrabă un moft. Aş putea renunţa oricând la el, fără implicaţii emoţionale“, spune ea.
Nici Mihai Tănase, IT-ist (26 de ani), nu îşi aprinde ţigara singur, ci doar atunci când este între prieteni. „Am fost dintotdeauna un fumător ocazional. Iniţial, fumam destul de rar, după care, lucrând într-o firmă mare, singurul mod de interacţiune şi motiv de «ridicat de pe scaun» era ţigara“, povesteşte el. Pentru că simţea că „viciul“ îl prinde, la un moment dat a vrut să se lase şi de fumatul ocazional, dar s-a lăsat păgubaş. „Tot apăreau conjuncturi şi mai furam câte o ţigară din pachetele fumătorilor cu care eram“, glumeşte el.
Deşi nu mai lucrează într-o firmă mare, unde prieteniile se leagă la ţigară, îi place, totuşi, să mai tragă din ţigară, pe la terase, cu prietenii. „Îmi place când fumez, dar dependent fizic nu cred că sunt. Nu simt nevoia de nicotină, dar asociez anumite trăiri cu dorinţa de a fuma o ţigară. Nu vreau să fumez mai mult, dar nici să mă las“, zice tânărul.
Dependenţă „scrisă“ în gene
În practică, medicii specialişti în terapiile antifumat au constatat că sunt puţine persoanele care pot rămâne „fumă tori ocazionali“ toată viaţa, deoarece organismul se obişnuieşte repede cu nicotina. Mai ales dacă există predispoziţ ie. „Cei care se nasc cu un număr mai mare de enzime hepatice (substanţ e capabile să degradeze nicotina) prezintă riscul cel mai mare de a deveni fumători înrăiţi. Fiind în cantitate mare, aceste enzime «distrug» uşor nicotina, iar organismul începe să tânjească după mai mult“, explică medicul Magdalena Ciobanu, consilier antifumat şi pneumolog la Institutul „Marius Nasta“ din Bucureşti.
Astfel, dacă o persoană se află în categoria celor cu gene proaste, drumul către dependenţa „definitivă“ va fi unul scurt. „Chiar dacă va fuma puţin, o va face susţinut, adică zilnic“, explică medicul Magdalena Ciobanu. De fapt, foarte mulţi dependenţi înrăiţi încep, iniţial, ca „fumători de ocazie“.