Fritzl, condamnat la închisoare pe viaţă

Juriul din Sankt-Pölten l-a găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare - omor, sclavie, sechestrare, viol, incest şi agresiune - pe austriacul Josef Fritzl.

Acesta şi-a sechestrat, timp de 24 de ani fiica cu care a avut o relaţie incestuoasă. De aici au rezultat 7 copii, unul dintre ei murind din neglijenţă. Austriacul a fost condamnat pe viaţă şi va rămâne în închisoare sub supraveghere psihiatrică. Procurorii au cerut, în cadrul pledoariei finale, ca Fritzl, în vârstă de 73 de ani, să primească sentinţa maximă, închisoarea pe viaţă.

Acuzarea ceruse iniţial ca Fritzl să fie trimis la o instituţie psihiatrică de maximă siguranţă, iar tribunalul ar putea decide ca acesta să îşi petreacă tot restul vieţii într-un astfel de spital indiferent de verdictul final.

Austriacul Josef Fritzl a recunoscut ieri că se face vinovat şi de cele două capete de acuzare - omucidere şi sclavie - pe care le respinsese iniţial, anunţă AFP. „Recunosc că sunt vinovat de toate capetele de acuzare înscrise în actul de acuzare”, a declarat Fritzl în cea de-a treia zi a procesului intentat împotriva lui, spre surprinderea judecătorilor şi a juraţilor.

„Monstrul din Amstetten” a adăugat că a luat hotărârea de a-şi admite culpabilitatea după ce a văzut mărturia înregistrată a fiicei sale, Elisabeth, pe care a încarcerat- o şi a violat-o timp de 24 de ani. „Când am văzut înregistrarea mi-am dat seama, pentru prima oară, cât de crud am fost cu Elisabeth”, a spus Fritzl. „Îmi pare rău”, a adăugat el. Avocatul a fost surprins

Avocatul lui Josef Fritzl, Rudolf Meyer, a declarat că a fost, şi el, „complet surprins” de decizia clientului său, care acum riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă. Răspunzând întrebării formulate de preşedinta completului de judecată, Andrea Humer, Fritzl a spus că ar fi trebuit să ia în serios faptul că unul dintre gemenii născuţi de Elisabeth avea probleme respiratorii şi să încerce să-l ducă pe băieţel la un spital. „Am sperat că micuţul va supravieţui, dar ar fi trebuit să fac ceva. Nu ştiu de ce nu l-am ajutat. Am omis”, a afirmat Fritzl, insistând însă că moartea micului Michael, produsă la câteva zile după naştere, a fost un „accident”.

În mărturia sa înregistrată, de 11 ore, Elisabeth Fritzl a explicat în detaliu cum s-a desfăşurat drama consumată în temniţa sa din subsolul casei familiale, în 1996. Cu o lună înainte de a-i naşte pe Alexander şi Michael, Elisabeth îşi prevenise tatăl că are gemeni, deducând aceasta după dimensiunea sarcinii şi activitatea „neobişnuită” a micuţilor din pântecul ei.

Josef Fritzl a fost prezent la naştere, produsă imediat după ce luase cina cu Kerstin şi Stefan, primii doi copii născuţi din incest. Michael a început, după câteva ore, să fornăie şi să se chi nu ie să respire. Micuţul nu voia să sugă, iar picioarele sale erau din ce în ce mai rigide. Elisabeth spune că Michael „era foarte clar în pericol”, dar tatăl ei a refuzat să cheme ambulanţa, declarând sec: „Ce-o fi o fi”. Michael a murit la trei zile după naştere, pe 1 mai 1996. A doua zi, Fritzl i-a luat cadavrul, l-a incinerat în centrala imobilului şi i-a risipit cenuşa în grădina casei.

„Născut pentru a viola”

Adelheid Kastner, expertul psihiatru care l-a evaluat pe Josef Fritzl, a declarat ieri că acuzatul este „născut pentru a viola” şi că acesta suferă de o nevoie maladivă de putere. „Este capabil să se controleze, dar când renunţă la control, această nevoie de putere explodează”, a spus Kastner.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15.00