Peste satul vrâncean devenit simbol al inundaţiilor din 2005, zăpezile care au acoperit judeţul în februarie au readus frica de ape şi amintirile despre tragedie.
Pentru a nu intra în sfera speculaţiilor, trebuie de la bun început punctat că săteanul Liviu e extrem de glumeţ cu vecina lui din Vadu Roşca doar pentru că sunt rude. Altfel s-ar ruşina oricine când ar auzi cum strigă, cât dă zăpada cu lopata din curte, către femeia ieşită la gard: "Zi-le, vecină, care a fost adevărata ta dramă la Vadu Roşca! Zi-le! Că au fost zăpezi mari şi bărbat’tău e departe şi a trebuit să vin eu să-ţi dau zăpada, să te ajut", insinuează, cu-n rânjet, Liviu. Femeia se ruşinează, zice repede că sunt verişori, să nu creadă vreun nou-venit prin sat cine ştie ce.
E clar. E loc şi de glumă printre nămeţi. E probabil prima sau a doua zi cu soare, când nu mai viscoleşte sau ninge la Vadu Roşca, sat devenit celebru pentru dezastrul produs de inundaţii în 2005. Casele părăsite, căzute într-o rână după apele de atunci, stau pe post de cicatrice în localitate. Care s-au ţinut mai tare pe temelii au umbre de murdărie de pe la pod în jos, semn că până acolo a ajuns apa. Chiar şi după şapte ani. Nici nu e nevoie să-ţi arate sătenii dunga, că se vede de la o poştă. Dar ei tot insistă să o arate, cu degetul, cum îşi arată urmele de gloanţe unele victime de război. Avertizări ONU
Departe de Vrancea, biroul ONU pentru Reducerea Riscurilor de Dezastru (UNISDR) a anunţat, marţi, că sistemul special dedicat pericolului de inundaţii din Europa va avea de dat un test anul acesta, după ce ninsorile abundente au umplut continentul.
Margareta Wahlström, reprezentantul special pentru situaţii de urgenţă al ONU, a semnalat că posibile inundaţii ameninţă statele dunărene, în special, unde "gheaţa începe să se rupă şi apar primele semne că a început dezgheţul de primăvară".
De ce se tem cei de la ONU, se tem şi cei din Vadu Roşca. Dacă se umflă iar Siretul, de la topirea nămeţilor care au acoperit Vrancea în februarie? Şi vine iar şi le umple odăile, curţile, le ia animalele sau vieţile, sau ce mai ia apa când calcă totul în cale.
Apare "Moartea"
După inundaţiile devastatoare din 2005, o parte din cetăţenii din Vadu Roşca au acceptat să se mute într-un nou "cartier", la Vulturu, ridicat de Gigi Becali, sau undeva în satul Boţârlău, în locuinţe ale ANL. Dar acolo-s toate casele la fel, n-au pomi, n-au verdeaţă şi, strâmbând din nas, cei mai bătrâni au preferat să se întoarcă în Vadu Roşca, să stea tot prin odăile încă înclinate de la ape. Întâi mai timid, făceau "naveta" în vechiul sat câte-o zi să vadă ce mai e prin gospodărie, apoi tot mai hotărâţi, s-au întors la locul tragediei, lăsând loc celor mai tineri să se dea cu scuterele pe uliţele "satului Gigi Becali".
De asta când coboară spre el, pe uliţă, cu mâinile îndesate în buzunarele unor pantaloni făcuţi ferfeniţă, Liviu arată c-un gest lung către un bărbat bătrân şi urlă, pe un ton familiar: "Ia, uite! El e nea Gică Moartea!".
Amintiri cu puhoaie
Nea Gică "Moartea" pare de fapt un om plin de viaţă. Stârneşte zâmbete. Poartă fesul doar pe creştetul capului şi ochelari de soare lunguieţi, ca-n vremurile când Prodigy făcea ravagii în topurile muzicale.
Din ce povesteşte, e ceva ironic în toată drama din 2005. Dar de i-ar mai veni cuiva să zâmbească gândindu-se cum a fost atunci. Uliţa asta a cam fost salvată de "Moartea".
Când apele au luat pe sus satul, nea Gică "Moartea" a salvat cât a putut din vecini luându-i în gazdă. Pentru că are ditamai căsoiul, ridicat de feciorii plecaţi prin ţări străine. A adunat cu barca pe cine mai vedea că are nevoie de ajutor şi i-a urcat sus, la etaj, unde oamenii au aşteptat să fie salvaţi. "Dacă vezi ce-a fost atunci, cum să nu faci, să spui că nu iei în casă oamenii... Ce fel de om ai fi?", zice nea Gică. Un eveniment de la o nuntă
Nea Gică priveşte prin ochelarii de soare spre terenul satului şi concluzionează, pe un ton expert, că nu mai vine peste ei nici Siretul, nici Putna, aflată tot în apropiere. A făcut el un calcul şi, topografic vorbind, e puţin probabil, zice. Dar atunci, în 2005, "a fost dezastru". Gică îşi aminteşte cum se formase un adevărat vârtej pe la cotul uliţei, de ziceai că o să înghită tot satul.
Unii oameni, cu casele lovite de puhoi, au atârnat de pervaz până a venit vreo barcă, strigând după ajutor. Nea Gică "Moartea" râde când îşi aminteşte cum a găsit-o aşa pe o profesoară din sat şi-a dus-o la liman.
"Ia, zi-le, bre, de ce ţi se zice "Moartea"!", propune deodată, în miezul dezbaterii, mai tânărul sătean Liviu. Nea Gică se cam fâstâceşte, dar vecinul are grijă să spună cum stă treaba. Prin anii ‘70 – "că eu am fost şofer încă din 1967", zice nea Gică – se pusese de o nuntă la Vadu Roşca. Nuntă normală, cu lăutari, nimic deosebit.
Dar tânărului Gică de atunci nu i-a convenit ceva din repertoriu. Aşa că, mai în glumă, mai în serios, i-a adunat pe toţi muzicanţii în basculantă, a dus maşina în luncă şi acolo i-a basculat, în Siret. Suntem asiguraţi că n-a murit nimeni în această scenă demnă de "Pisica albă, pisica neagră" a lui Kusturica, dar numele de "Moartea" totuşi i-a rămas. DEZRĂDĂCINAŢI
"Dau la schimb loc la Boţârlău"
Au murit vreo şapte din Vadu Roşca în 2005. Oameni luaţi de ape. De asta Viorica Grigore, mamă a două fiice – "una la facultate, alta acasă, cu tetrapareză" - zice că oamenii se cam uită câş la zăpada de aici dar, mai ales, la cea de la televizor şi speră să nu se umfle iar apele.
"Dar asta e, noi suntem învăţaţi. După ce am păţit la apă atuncea, nu ne mai sperie nimic", zice Viorica. Au zis unii din sat că de data asta, de-o veni iar apa, se aruncă ţintit înaintea ei. "Să scăpăm", spune zâmbind amar femeia.
Sunt multe case părăsite. "Loc la schimb la Boţârlău", scrie şi alături, pe o tabelă de tablă, confirmare a dorinţei unora de a se muta din sat.
Viorica nu mai are vecini, sunt toţi "la Becali", ori la Boţârlău. "Dar s-au și întors mulţi. Vin oamenii înapoi că acolo n-ai un pom, n-ai nimica. Şi eu am casă la Gigi Becali, dar nu stau acolo că nu pot să lucrez pământul. N-am cu trăi acolo. Pot eu să plec cu căruţul de acolo aici să muncesc pământul? Nu pot!", taie scurt conversaţia femeia şi se scuză că trebuie să ajungă acasă unde are fata imobilizată. Vecin cu cimitirul
Nicu Mihalcea s-a întors înapoi în sat de la casa dată de Becali pentru că nu prea mai are motive să trăiască în altă parte. Decât aici, lângă cimitir. Aici are şi casa. Sau mă rog, ce-a mai rămas din ea, că o parte s-a surpat la inundaţii. Bărbatul de 67 ani se luptă cu un morman de zăpadă din faţa curţii şi spune că el e tot cu inima aici.
"Am femeia moartă acolo, la cimitir. Face şapte ani acuma. Vin aici, mă mai duc cu o lumânare. La Becali e tot tineretul. Mai mă duc, că am fata acolo. Şi mâine mă duc. Mai fac naveta. Cât oi mai putea", spune Nicu Mihalcea.
Pe el, unul, de mai vine apa o dată, nu-l mai convinge nimeni să o ia iar de la capăt. Să scoată iar apa, mâlul, să ridice iar ziduri, garduri. Mai degrabă o ia pe urmele mamei lui, lasă omul să se înţeleagă. Femeia, "mai bătrâioară", zice Nicu Mihalcea, a murit la scurt timp după inundaţii. N-a mai putut. A lăsat-o inima când a văzut tot ce-a fost. PRIN BIROURI
La primărie, apele sunt încă departe Nicolae Dumitrescu, viceprimarul comunei Vulturu, de care aparţine satul Vadu Roşca, spune că deşi s-au confruntat cu zăpezi mari şi lipsa unor utilaje care să ajute la deszăpezirea satelor izolate, autorităţile locale nu se tem de inundaţii. "La noi pământul este uscat, zăpada se va infiltra în el, că am avut o perioadă de secetă foarte grea. Zăpada se topeşte încet, se duce în pământ", spune vicele.
În 2005 "a fost o catastrofă că a fost coincidenţa aceea între apa din barajul de la Călimăneşti şi ploile din interior", adaugă. Practic, apa a venit de-o parte şi de alta a digului şi l-a rupt. "Dar Vadu Roşca nu e în pericol acum. E ca orice situaţie din orice sat. Dacă apele vin mari şi nu vor fi ca în 2005, se vor duce fără probleme. Se spunea că ar fi pericol doar dacă în perioada cât s-o topi să vină în avalanşă şi nişte ploi abundente şi să se reverse şi apele. Dar e puţin probabil", e de părere viceprimarul.