Oficialii Federației Române de Fotbal se gândesc să mărească numărul de echipe care iau startul în campionatul intern, de la 14 la 16.
Conducătorii Federației Române de Fotbal au de gând să mărească numărul de echipe din Liga I. Schimbarea ar putea să aibă loc în ediția 2019 - 2020, iar la start se vor alinia 16 cluburi, conform cotidianului „Gazeta Sporturilor”. Baza acestei decizii s-ar afla în liga secundă, de unde, la finalul sezonului 2018 - 2019 ar urma să promoveze patru echipe, nu două ca până acum. Trei ar face pasul în primul eșalon în mod direct, iar cea de-a 4-a, ar disputa un meci de baraj cu locul al 12-lea din primul eșalon. Astfel, din Liga I ar retrograda direct doar două formații. O decizie va fi luată după consultări cu reprezentanții televiziunilor care dețin drepturile de transmisie ale Ligii I. Campionatul se va desfășura tot după sistemul play-off și play-out. 6 echipe vor evolua în play-off, iar 10 în paly-out, împărțite în grupe de câte 5.