FRF, ofertă pentru selecționerul Albaniei. Italianul este curtat și Anglia și Ucraina

Potrivit presei din Italia, oficialii de la „Casa Fotbalului” l-au ofertat pe Gianni De Biasi, selecțiorenul Albaniei. Însă, pentru serviciile italianului se mai bat Anglia și Ucraina.

Gianni De Biasi a reușit performanța de a califica selecționata Albaniei la Campionatul European, după ce a preluat-o la începutul preliminariilor turneul final din Hexagon. La început, italianul i-a anunțat pe albanezi că îi va duce la Euro, dar nu a fost luat în serios. La scurt timp după ce a reușit să-i califice pe acestia la balul european din Franța, De Biasi a primit cetățenia albaneză.

Albania a fost echipa care a eliminat România de la CE, după victoria cu 1-0, în Grupa A. Acum, Răzvan Burleanu, președintele FRF, l-a ofertat pe selecționerul Albaniei, anunță Calciomercato.it.

S-au mai arătat interesate și Ucraina, dar și Anglia, națională eliminată ieri, în optimile turneului final. Antrenorul în vârstă de 60 de ani l-ar putea înlocui, astfel, pe Roy Hodgson, care a demisionat, aseară, de la cârma naționalei Albionului.

„Este posibil, dar nu ştiu cât de plauzibilă este această variantă. Ce pot să spun este că sper. Am o clauză în contract, dar sunt puternic legat de Albania, deci ar fi o alegere dificilă”, a spus De Biasi despre oferta englezilor, potrivit blitzquotidiano.it.