Fraudă de proporții cu fonduri europene. E implicată și o companie din România

OLAF a anchetat deturnarea unor fonduri europene, folosite pentru un hotel-cazinou.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a descoperit o fraudă de 410.000 de euro din fonduri europene, bani destinați unui proiect de mediu şi deturnați de un consorţiu de cinci companii mici şi mijlocii din Spania, Franţa, Irlanda şi România către investiţii într-un hotel-cazinou în Cipru.

Proiectul a primit finanțare de la de Agenţia Executivă pentru Cercetare (REA) şi urma să fie implementat de acel consorţiu. La un moment dat, REA a început să suspecteze că unele cheltuieli de personal înaintate spre decontare ar putea fi false şi a sesizat OLAF, care, beneficiind şi de ajutorul autorităţilor naţionale, a descoperit frauda.

Investigaţia efectuată a relevat că majoritatea finanţărilor prevăzute pentru respectivul proiect au fost deturnate către un proiect pentru un hotel-cazinou în Cipru şi că acel consorţiu nici măcar nu avea capacitatea operaţională de a implementa proiectul.

Investigaţia OLAF a fost finalizată în noiembrie 2019 cu recomandarea ca REA să recupereze de la acel consorţiu suma de 410.000 de euro şi ca autorităţile naţionale competente să iniţieze procedurile penale împotriva persoanelor implicate, conform agerpres.ro.