CRIZĂ. Oamenii de afaceri Robert şi Ionuţ Negoiţă vor opri, în prima parte a lunii decembrie, lucrările de construcţie începute în august la un proiect care include un mall şi două clădiri de birouri.
Ei vor relua construcţia cel mai devreme în luna martie, dacă situaţia economică se va îmbunătăţi. Proiectul comercial şi de birouri ar urma să aibă peste 150.000 mp şi presupune o investiţie de 110 milioane de euro.
„Construcţia mallului este, în acest moment, la nivelul etajului trei“, a precizat Ionuţ Negoiţă pentru Mediafax. Potrivit acestuia, cea mai mare problemă este legată de finanţare. O parte din banii necesari ar fi trebuit să provină din credite bancare, care acum se obţin mult mai greu.