Fraţii Becali, daţi în vileag de Real Madrid

Ramon Calderon, preşedintele „galacticilor“, a dezvăluit că impresarii lui Chivu i-au cerut un comision de 3 milioane de euro.

Deşi Cristi Chivu, căpitanul echipei naţionale de fotbal, joacă de aproape cinci luni la Internazionale Milano, „telenovela“ transferului său de la AS Roma continuă cu dezvăluiri din culisele acestei afaceri de zeci de milioane de euro. Curtat de Real Madrid şi de FC Barcelona, Chivu a ales să joace la Inter, deşi oferta italienilor a fost mai mică decât cele înaintate de spanioli. Ramon Calderon, preşedintele clubului Real Madrid, a dezvăluit ieri, într-un interviu acordat postului de radio „Cadena Ser“, că reprezentantul lui Chivu i-a cerut un comision de 3 milioane de euro pentru ca fundaşul de la AS Roma să se transfere la „galactici“.

Şi Laporta a confirmat „Am întrebat dacă Pepe este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume şi toţi cei cu care am vorbit au răspuns afirmativ. Chivu, care reprezenta o alternativă, ar fi fost mult mai scump. Când Real Madrid are rezultatele economice pe care le are, să plăteşti în plus trei sau patru milioane, nu e foarte bine. Reprezentantul lui Chivu ne-a cerut un comision de trei milioane de euro“, a spus Calderon, care a adăugat că FIFA acceptă plata unui comision de zece la sută din suma de transfer către impresarul jucătorului. „Noi nu am plătit niciodată un astfel de comision, fiindcă mi se pare exagerat“, a precizat şeful madrilenilor. Calderon a continuat şirul dezvăluirilor. „Am vorbit cu Laporta (n.r. - preşedintele de la FC Barcelona), care mi-a confirmat că şi lui i s-a cerut tot atât. În aceste condiţii, am hotărât să plătim 30 milioane euro pentru Pepe“, a conchis şeful de la Real Madrid. La vremea respectivă, reprezentanţii Barcelonei au explicat eşecul negocierilor cu Chivu astfel: „Nu putem să plătim mai mult procuratorului decât jucătorului“. Victor Becali: „Ce, Inter n-a plătit comision?“ „Dacă ar fi adevărat, ce, era ilegal? Lui Chivu trebuia întâi să-i asigure contractul solicitat şi abia apoi să discute cu Becali. Ce, ar fi fost ilegal să plătească un comision? Şi eu plătesc taxe. Ce, Inter n-a plătit comision? S-a făcut fără comision? Chivu costa 18 milioane, Real Madrid a luat un jucător «mai ieftin», Pepe, cu 30 de milioane şi vedeţi ce joacă unul şi ce joacă altul. E problema lor“, a răspuns Victor Becali. Cristi Chivu a devenit primul fotbalist care le-a refuzat, în aceeaşi perioadă de transferuri, atât pe Real Madrid, cât şi pe FC Barcelona. Secretul acestei decizii ciudate a fost dezvăluit încă de atunci de presa din Peninsulă: singurul care a acceptat să plătească trei milioane de euro fraţilor Becali a fost Massimo Moratti, patronul de la Inter, despre care s-a scris că achitase jumătate din comision încă din perioada negocierilor. Deşi Real îi oferise clubului AS Roma 18 milioane de euro şi un salariu pentru jucător identic cu Inter, 4,5 milioane de euro pe sezon, Chivu a ajuns la gruparea lombardă pentru 13 milioane de euro, plus coproprietatea lui Marco Andreolli, cotat la 3 milioane de euro. FĂRĂ TRANSFERURI Adrian Mutu nu pare o ţintă „reală“ Ramon Calderon a negat informaţiile conform cărora Real Madrid ar fi interesată de anumite transferuri în această iarnă. Presa iberică anunţase că „galacticii“ au oferit grupării italiene AC Fiorentina 17 milioane de euro, plus un jucător, pentru transferul atacantului român Adrian Mutu. „Suntem mulţumiţi de lotul pe care îl avem. Nu vom transfera pe nimeni, fiindcă nu este nevoie“, a spus Calderon.