Fratele Aurei Ion, declaraţii noi despre accidentul din Apuseni. Cele mai noi informaţii cu privire la anchetă

Fratele Aurei Ion a făcut noi declaraţii cu privire la ipoteza vehiculată în ultima vreme conform căreia pilotul Adrian Iovan nu s-ar fi aflat la manşa în momentul prăbuşirii avionului.

Zilele acestea, tot mai multe voci au spus că Adrian Iovan nu era cel care pilota avionul în momentul prăbuşirii în Apuseni, ci copilotul său, Răzvan Petrescu. Fratele Aurei Ion, una dintre victimele accidentului, a declarat pentru WOWbiz.ro că nu este adevărat. “Nu se poate nici măcar să ne gândim la o asemenea variantă. Acel avion este unul foarte mic în care nu te poţi mişca. Nu ai cum să te muţi dintr-o parte în alta în timpul zborului! Mai mult, în fotografiile de la locul accidentului s-a văzut că trupul lui Adrian Iovan era chiar pe manşă, că era cazut chiar pe comenzi. Nu este adevarat nimic din ce se spune”,, a declarat Alexandru, pentru WOWbiz.ro. Prelevarea de organe, drumul către moarte pentru Aura Ion şi Adrian Iovan Medicii Valentin Calu (Spitalul Elias), Cătălin Pivniceru (Spitalul Regina Maria), Radu Zamfir (Spitalul Fundeni),Sorin Ianceu (Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor), Aura Ion, studenta la Spitalul Militar, pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu au plecat spre Oradea în ziua de 20 ianuarie pentru a preleva ficatul unui donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Nu era prima acţiune de acest gen pentru e Aura Ion și-a pierdut viața la 23 de ani pentru că a dorit să ajute la salvarea altor vieți și a crezut în niște valori pe care mulți nu le pricep. Din acest motiv Aura Ion este, pentru mine, un EROU și spun: RESPECT! Citiţi mai mult: AICI CLICK PE POZELE DE MAI JOS PENTRU GALERIE FOTO cu Aura Ion:

  • SUFERINŢĂ infinită provocată de un STAT INCOMPETENT. Pot cei RESPONSABILI să privească aceste IMAGINI?

În memoria ei, toți cei care vor să-i aducă un omagiu, se pot alătura comunității RESPECT Aura Ion.

CLICK AICI PENTRU POZE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI AVIATIC

  • SUFERINŢĂ infinită provocată de un STAT INCOMPETENT. Pot cei RESPONSABILI să privească aceste IMAGINI?

Emoţii şi durere la o lună după moartea Aurei Ion şi a lui Adrian Iovan! Mesajele românilor după tragedia din Apuseni TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • UPDATE. AVIONUL DISPĂRUT, victima unui ATENTAT? Aparatul s-ar fi întors din drum, imediat după decolare.VEZI şi dacă au fost români la bor
  • Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI. Americanii vor SÂNGE
  • PRIGOANA FISCULUI: FIRMELE vor fi controlate la sânge pentru MUNCĂ la NEGRU şi evaziune

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO
  • Povestea „FETEI” cu două CAPETE. Cum s-a LOGODIT unul dintre ele /GALERIE FOTO şi VIDEO
  • FENOMENE stranii în Munţii Buzăului? Relatări care îţi dau fiori / VIDEO