Naționala Braziliei a câștigat meciul amical disputat, joi seară, la Paris, în compania „cocoșilor galici”, scor 3-1.
Franța și Brazilia s-au aflat față în față, în cadrul unui meci amical, disputat la Paris, pe „Stade de France”. Oaspeții au obținut victoria, scor 3-1, după ce francezii au deschis scorul. Golurile întâlnirii au fost reușite de Varane - 21 / Oscar - 40, Neymar - 57, Gustavo - 69.
După acest succes, brazilienii răzbună într-o mică măsură eșecul memorabil suferit la Campionatul Mondial din 1998. Atunci, în meciul care a decis câștigătoarea trofeului, „cocoșii galici” i-au umilit pe sud-americani, scor 3-0, și au pus mâna pe primul titlu din istorie. Mai mult, la Mondialul din 2006, Franța a trecut de Brazilia, în „sferturi”; scor 1-0. O altă confruntare istorică între cele două mari națiuni fotbalistice s-a consumat în „sferturile” CM din 1986. Meciul, arbitrat de Ioan Igna, a fost tranșat de naionala Hexagonului, scor 1-1, 4-3 după penalty-uri.