Francul elveţian, la maximul istoric

Francul elveţian a bătut un nou record astăzi. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, o cotaţie de 3,8269 lei pentru un franc. În numai o săptămână, moneda elveţiană s-a apreciat cu 4,5%, pe fondul crizei din zona euro.

Datorită faptului că Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană, francul elveţian este privit de investitori ca o monedă de refugiu, mai sigură în această perioadă în care multe state din zona euro au mari probleme cu datoria publică.

Cel mai bun curs din acest an al leului faţă de francul elveţian a fost atins pe 11 aprilie, când un franc a fost cotat de BNR la 3,1266 lei. Faţă de acel moment, leul s-a depreciat cu 18%.

BNR a anunţat, astăzi, un curs de 4,2356 lei pentru un euro, leul depreciindu-se faţă de ieri, când cursul a fost de 4,2246 lei/euro.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de dolarul american. Cursul anunţat astăzi este de 2,9864 lei/dolar, în timp ce ieri dolarul a fost cotat la 2,9249 lei. CITIȚI ȘI:

  • Coşmarul creditului în franci elveţieni. Ce soluţii ai
  • Leul, pus la pământ de francul elveţian: cursul oficial a crescut cu aproape 10 bani