FRANCUL ELVEŢIAN este cea mai PERFORMANTĂ monedă

Moneda cu cea mai bună performanţă în ianuarie a fost francul elveţian, raportat la cele mai puternic industrializate ţări din lume - G10 - în timp ce dolarul canadian a înregistrat cea mai slabă evoluţie, conform datelor publicate de compania Finviz, scrie Agerpres.

Majoritatea statelor din G10 s-au confruntat luna aceasta cu o depreciere a monedelor lor, pe fondul aprecierii puternice a dolarului SUA. Francul elveţian s-a apreciat cu 7% faţă de dolarul SUA, yenul cu 1,4%, în timp ce dolarul canadian s-a depreciat cu 8% faţă de moneda americană, dolarul neo-zeelandez cu 4,8% şi lira sterlină cu 3%.

Deprecierea dolarului canadian vine după ce banca centrală a redus neaşteptat rata dobânzii de referinţă de la 1% la 0,75%, la reuniunea de politică monetară din 21 ianuarie. Şi Banca Centrală Europeană a anunţat luna aceasta lansarea unor măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro, care au dus la deprecierea euro.