FasTracKids, franciza americană de training pentru copii, a inaugurat, ieri, al cincilea centru în România, situat în Piaţa Dorobanţi din Bucureşti.
Cu 90 de euro pe lună părinţii pot plăti cursuri de câte două ore pe săptămână pentru dezvoltarea capacităţilor copiilor. Programele educaţionale FasTracKids se adresează micuţilor cu vârste cuprinse între şase luni şi opt ani.
Prezentă de doi ani în România, franciza are locaţii în Bucureşti, Braşov şi Constanţa.
În această toamnă va fi lansat programul destinat bebeluşilor. Adică, timp de o oră pe săptămână, mamele cu bebeluşii vor învăţa să comunice mai eficient prin intermediul limbajului semnelor, spune Ileana Olteanu, directorul noului centru FasTracKids.