Fototapetul te lasă să călătorești în orice colț al lumii

Fototapetul a devenit cea mai bună soluție pentru crearea efectului de „mai mult spațiu”. Deși ideea de fotografi e pe perete nu este una nouă, iar în urmă cu 30 de ani era ceva foarte des întâlnit în locuințe, perfecționarea acestui stil de decor a atins praguri fulminante

Ceea ce în anii ‘90 era o banalitate, a devenit acum o ramură luxoasă și de bun gust a decorațiunilor de interior. E adevărat că linia între kitsch și artă vizuală este una foarte fină în ceea ce privește fototapetul, dar repectând câteva noțiuni elementare, rezultatul este unul fericit.

Alegerea modelului

Experții au creat imagini aplicabile pe pereții casei atât de realiste, încât efectul este uimitor de fiecare dată când intri în încăpere. Dar, pentru ca acest efect să fie atins, unele modele de fototapet necesită consultarea unui specialist, care calculează peretele pe care să fie așezat, cât și distanța dintre peretele respectiv și zona de relaxare, precum canapeaua.

Alegerea unui model este influențată și de dimensiunea camerei. O încăpere mică, unde se dorește creearea impresiei de mai mult spațiu, necesită elemente mari, cu efecte 3D.

Materialul

Ideea de fototapet respectă noțiunea unei fotografii, mai puțin reflexia lumnii în hârtia lucioasă. E ideal să alegeți materialul ușor mat, care să nu strice, prin pete de lumină, ideea de „alt colț al lumii”.