Cel mai mare doc industrial, unde sunt construite și submarinele nucleare utilizate de marina militara rusă, se află în orașul Arkhangelsk și datează din 1939.
Peste 25.000 de oameni lucrează în prezent aici, iar în cei 75 de existență au fost produse 131 de submarine nucleare, 31 de submarine diesel și 45 de nave. În anii 1970, în docul de la Arkhangelsk au fost construite și submarinele din clasa Typhoon, considerate cele mai mari din lume și menționate în Cartea Recordurilor, potrivit English Russia.
Docul se întinde pe o suprafață de peste 300 de hectare, cuprinde trei sute de departamente diferite, iar lungimea navelor construite aici este de 40 de metri.
Datorită colaborării dintre Rusia și India, navele indiene pot fi reparate la Arkhangelsk, așa cum s-a întâmplat cu un portavion indian în 2013.
Anul acesta, au fost demarate lucrările de producție a trei submarine nucleare de mari dimensiuni, care pot avea la bord rachetele supersonice Bulava, cu o rază de acțiune de 9.000 de kilometri. Și tot aici, este renovată și modernizată nava de război "Amiralul Nakhimov".