Fotografii NASA: Soarele, "în toată splendoarea 3D"

Două instrumente ale NASA au reuşit să fotografieze, pentru prima dată în istorie, întregul Soare. Noua perspectivă asupra astrului este de mare ajutor în prognoza vremii spaţiale şi deschide larg orizonturile specialiştilor în fizica solară.

"Pentru prima dată, putem observa activitatea solară în toată splendoarea 3D", au anunţat oamenii de ştiinţă de la NASA. La 6 februarie 2011, două instrumente ale NASA (din programul STEREO) s-au poziţionat în puncte diametral opuse faţă de Soare şi au transmis neîntrerupt imagini. Instrumentele STEREO au transmis, în trecut, imagini 3D ale Soarelui (foto 3 în galeria de mai sus). La 31 ianuarie 2011, cand unghiul dintre cele două instrumente STEREO era de aproape 180 de grade, cei de la NASA au combinat imaginile transmise şi au obţinut prima imagine a întregului Soare. "STEREO a prezentat Soarele exact aşa cum e - o sferă de plasmă fierbinte, cu un ţesut încâlcit de câmpuri magnetice", a spus Angelos Vourlidas, un membru al echipei ştiinţifice a STEREO (Solar TErrestrial RElations Observatory).   Vremea spaţială, mai uşor de prezis

Ce înseamnă această premieră? Cea mai importantă aplicaţie este în prognoza vremii spaţiale. De exemplu, în trecut nu am fi putut observa o pată solară care s-a format în partea îndepărtată a Soarelui. Apoi, prin mişcarea de rotaţie a Soarelui, zona cu pata solară putea fi îndreptată spre planeta noastră, "aruncând" flăcări şi nori de plasmă, fără niciun avertisment.

"Acum, regiunile active din zona îndepărtată a Soarelui nu ne mai pot lua prin surprindere", a spus un specialist al Centrului pentru Prognoza Vremii Spaţiale, Bill Murtagh. "Datorită STEREO, ştim ce va urma", a adăugat el. Centrul foloseşte deja imaginile 3D pentru a realiza prognoze mai bune pentru companii aeriene, companii din domeniul energiei, operatorii de satelit. Aceştia sunt clienţi care ar putea lua măsuri în cazul în care află din timp de o iminentă erupţie solară, de exemplu.

Agenţia Spaţială Americană însăşi ar putea profita de noua perspectivă asupra Soarelui. "Cu acest model, putem depista furtunile solare care se îndreaptă şi spre alte planete. Aceste rezultate sunt foarte importante pentru misiunile NASA pe Mercur, Marte etc.", a subliniat un alt cercetător. Un indiciu în puzzle-ul solar

Dacă acestea sunt aplicaţii imediate, o altă ţine de cercetarea Soarelui, de aşa-numită fizică solară. De exemplu, oamenii de ştiinţă tind să creadă că activitatea solară este ca o reacţie în lanţ (o erupţie de pe o parte a Soarelui să provoace erupţii tocmai în punctul diametral opus). Acum, fenomenul poate fi studiat în detaliu. "Activitatea solară este încă un puzzle cu multe piese lipsă. Monitorizând întregul Soare, putem găsi aceste piese", spuna Vourlidas.

Cercetătorii au anunţat că aceste imagini "la prima mână" sunt doar un început, deoarece vor urma filme realizate la o rezoluţie mult mai mare.    Folosind imaginile suprinse de cele două instrumente ale STEREO, NASA a realizat un scurt film, prezentat pentru prima dată duminică. Imaginile folosite în filmuleţ au fost luate la 31 ianuarie 2011, de cele două instrumente ale NASA (STEREO) şi de Solar Dynamics Observatory. Pentru ca întreg Soarele să fie fotografiat, instrumentele STEREO trebuie să se afle la 180 de grade unul de celălalt. Duminică, unghiul a fost un pic mai mic, astfel încât filmuleţul include o mică parte de imagine simulată de NASA. <iframe title="YouTube video player" width="640" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/CtSLzjqdijw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Sursa: nasa.gov