Accident teribil pe Drumul Naţional 19, între localitățile Valea lui Mihai și Tarcea. Un tânăr şofer din Polonia a murit după ce a ajuns cu autoturismul… în copac. Duminică dimineaţa, polonezul Marcin Bartoszewski a murit în urma unui accident teribil. Acesta nu a adaptat viteza, iar într-o curbă periculoasă a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un pom.
„Accidentul a avut loc în afara localităţii Tarcea, duminică, la ora 00.50. Un bărbat de 23 de ani, din Polonia, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă. Astfel, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un pom aflat pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului”, a afirmat Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, scrie voceatransilvaniei.ro
Salvatorii ajunşi la faţa locului nu au mai avut ce face decât să constate decesul tânărului conducător.
“S-a întâmplat pe la 4 dimineaţă. Eram în trecere pe acolo imediat după ce s-a întâmplat, venind din Satu Mare. Poliţia tocmai lua declaraţii unor posibili martori. Am crezut că halucinez când am vazut maşina în pom… Incredibil”, a comentat Florin Pleşca la una dintre fotografii.
Maşina cu care gonea şoferul era un Audi A6.