Unul dintre cei doi fii ai ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a postat un mesaj emoționant pentru mama lui. Din rândurile scrise de Ionuț Pintea reiese și faptul că îi duce dorul mamei, plecată din Baia Mare la București. Ionuț Pintea a avut în trecut probleme cu drogurile, fapt pentru care a fost și condamnat penal.
În mesaj, fiul își cere iertare față de ministru pentru greșelile din trecut și a atașat o poză emoționantă, realizată în urmă cu 30 de ani.
„Azi e despre ține, dragă mamă!
Nu găsesc inspirație să îți scriu, dar mă voi strădui cât mai bine, așa cum m-ai învățat mereu. Ar fi atât de multe de spus, atât de multe lucruri frumoase, atât de multe scuze pentru lacrimile pe care ți le-am provocat... Însă tu mereu m-ai iertat, mereu mi-ai adus fericire și bucurie în suflet, în special în cele mai grele clipe a vieții mele. Nu am cum să uit niciodată drumurile noastre prin țară, discuțiile noastre despre viață, relații și educatie. Mi-ai dat sfaturile cele mai bune pe care eu, de cele mai multe ori, nu le-am urmat. Demnitatea, onestitatea, diplomația și bunătatea sufletească sunt doar câteva calități pe care ți le atribui. Ești modelul meu de tărie și putere. Nu îmi ajunge această viață să îmi cer iertare, dar promit că într-o bună zi vei fi mândră de mine. Dumnezeu să îți aducă pace în suflet și liniște.
<<Inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găsești de fiecare dată iertare.>>
La mulți ani, mami!”, a scris Ionuț Pintea.