Fotografie NASA: călătoria unei stele luminoase printr-un nor de praf

Ar fi una dintre cele mai luminoase stele de pe cer, dacă nu ar fi înconjurată de un nor de praf. Iar norul acesta face să o vedem roşie, deşi ea este albastră. E de 20 de ori mai mare şi de 65.000 de ori mai luminoasă decât Soarele. Este steaua Zeta Ophiuchi.

În această imagine, posibilă numai cu un telescop, în infraroşu, vedem ce se întâmplă când o stea foarte luminoasă şi de mari dimensiuni trece printr-un "nor" de praf stelar. Dacă arunci ochii pe cer, vezi o stea roşiatică, relativ mică, înconjurată de alte stele mici, dar nici urmă de praf. Zeta Ophiuchi este însă o stea masivă, fierbinte, de culoare albastră, care călătoreşte printr-un nor de gaz şi praf interstelar. Steaua "live fast, die young" Potrivit NASA, pare a trăi după deviza "trăieşte intens, mori tânăr" (live fast, die young). Astfel, durata de viaţă a stelei e de numai 8 milioane de ani, din care mai are de "trăit" vreo jumătate. În acest timp va creşte şi mai mult în dimensiuni, iar apoi va sfârşi într-o supernovă (explozie stelară spectaculoasă). Soarele, de exemplu, are o durată de viaţă de aproximativ 10 miliarde de ani, din care au trecut vreo 4,5 miliarde. Semnificaţia culorilor din imagine

Iar NASA a surprins o imagine excelentă, prin Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE). Acum, să vedem ce înseamnă fiecare dintre culori. Galbenul pe care îl vedeţi în mijlocul imaginii, deasupra stelei, este un soi de undă de şoc creată de vântul stelar. Acest vânt îşi face simţită prezenţa într-un spaţiu mare din jurul stelei. Această imagine a fost surprinsă în timpul călătoriei stelei (cu o viteză de 24 de kilometri pe secundă) din dreapta jos spre stânga sus (raportându-ne la imagine). Vântul îi "deschide" drumul prin norul de praf, iar gazul şi praful sunt "măturate" şi trimise în lături (pentru a vă face o imagine, încercaţi să vă gândiţi la ce se întâmplă atunci când aruncaţi o piatră în apă - în jur apar cercuri concentrice, tot un soi de unde de şoc). Asta face ca gazul din jurul traseului stelei să fie comprimat foarte mult, rezultând o lumină foarte puternică, acest galben de care vorbim.

Lumina verde şi cea roşie sunt în general emise de praf, în timp ce lumina albastră şi cyan (acel albastru-verde) sunt emise de stele.  Steaua - parteneră a trimis-o la plimbare 

Astronomii cred că această stea a fost cândva o parte a unui sistem binar (gândiţi-vă la două baloane legate), iar partenerul din sistem a fost de dimensiuni chiar mai mari (Zeta Opiuchi este balonul cel mic). Atunci când această stea parteneră (balonul cel mare) a explodat (s-a spart), Zeta Ophiuchi a fost "eliberată din strânsoare" şi a pornit călătoria prin spaţiu la viteza de 24 de kilometri pe secundă (balonul cel mic este împins de energia eliberată în urma exploziei balonului mare). Zeta Opiuchi se află la 458 de ani lumină de noi. Un an lumină are 9,46 trilioane de kilometri. Surse: NASA, Wikipedia (Zeta Opiuchi)