Gabriel Tamaș a semnat un nou contract cu Steaua, după ce anul trecut a fost dat afară de la campioana României de fostul tehncian al „roș-albaștrilor”, Mirel Rădoi.
Fundașul în vârstă de 32 de ani a parafat, aseară, un contract valabil pe trei sezoane și jumătate cu Steaua. Tamaș a mai evoluat pe „militari” în perioada ianuarie - iunie 2015, timp în care a bifat atunci 15 partide oficiale (10 de Liga I, 2 de Cupa României şi câte una în Cupa Ligii, Supercupa României şi preliminariile Ligii Campionilor). Însă, internaționalul român a fost dat afară de la echipă de Mirel Rădoi, după ce a absentat de la un antrenament al Stelei.
„Sunt bucuros să mă întorc într-un colectiv alături de care am cunoscut mari succese în sezonul trecut. Practic, mă simt ca şi cum nu aş fi plecat de la Steaua în vară şi sper din tot sufletul să avem parte de aceleaşi rezultate extraordinare ca şi în sezonul trecut”, a declarat Gabriel Tamaş, după semnarea contractului.