Situaţia lui Mihăiţă Neşu e în continuare incertă

Presa batavă susţine că, şi dacă s-ar face bine, românul de la Utrecht nu va mai putea juca fotbal, urmând să se retragă la 28 de ani. Din fericire pentru el, sistemul de protecţie socială din Olanda îl ajută.

Mihăiţă Neşu (28 de ani) traversează în continuare momente critice în spitalul din Utrecht în care a fost operat la coloana vertebrală. Fotbalistul se află sub strictă supraveghere medicală, respiră cu ajutorul aparatelor, iar tatăl său, Mircea, a ajuns în Olanda pentru a-i fi alături.

Marea problemă este legată de imposibilitatea jucătorului de a-şi controla corpul. De la gât în jos, "Bichonul" nu simte nimic, se află într-o paralizie temporară, iar marele risc este acela de a rămâne imobilizat pe viaţă!

Nu va mai putea juca fotbal?

Presa olandeză a lansat ipoteza că, şi dacă şi-ar reveni, Neşu nu va mai putea să joace fotbal, din cauza riscurilor la care s-ar expune. Drama trăită de român pune pe tapet problema protecţiei fotbaliştilor din punct de vedere social. Petrecută în Olanda, accidentarea fundaşului stânga a declanşat o serie de mecanisme care acolo funcţionează mai bine decât în România.

Jucătorul avea încheiată o asigurare medicală colectivă, plătită de FC Utrecht. Toate serviciile medicale sunt acoperite de această poliţă, iar jucătorul îşi va încasa salariul (528.000 de euro), integral, timp de un an. O parte din această retribuţie va fi plătită de compania care a încheiat asigurarea.

Harry van Dam, ofiţerul de presă al echipei din Utrecht, ne-a declarat că, din punct de vedere financiar, Neşu, ca orice alt fotbalist din Olanda, este acoperit: "Bineînţeles că Mihai este asigurat. Mai are un an de contract cu noi. Îi apărăm interesele din toate punctele de vedere. Deocamdată, nici nu ne gândim la o variantă sumbră".

Balint, plătit de spanioli

EVZ a contactat mai mulţi foşti fotbalişti care în carieră au avut de înfruntat situaţii critice din punct de vedere medical, unii fiind nevoiţi să se retragă. Unul dintre ei este Rodion Cămătaru, care a jucat în perioada 1990- 1993 pentru formaţia olandeză SC Heerenveen.

"La un antrenament, un coechipier mi-a spart pometele. Operaţia a fost plătită de club. Salariul l-am încasat fără probleme, totul a decurs normal. După ce m-am retras, am primit o pensie care echivala în ziua de azi cu 1.200 de euro. În Olanda, taxele sunt mari, dar banii se întorc la oameni prin sistemele de protecţie socială", ne-a declarat fostul mare atacant.

Ovidiu Stângă a jucat pentru echipa batavă PSV Eindhoven în intervalul 1996-2001. La Mondialul din Franţa, în 1998, mijlocaşul s-a accidentat şi a stat departe de gazon o bună perioadă. "Aveam asigurare făcută de club. Nu făcusem şi una individuală. Cei de la PSV au plătit tot. Salariul l-am încasat normal. În Olanda nu există probleme cu aşa ceva", ne-a spus fostul internaţional.

Gabi Balint s-a retras din fotbal în 1993, la 30 de ani, din pricina unei accidentări la genunchi. Era legitimat la acea vreme în Spania, la Real Burgos. "Am primit câţiva ani o pensie. Aveam asigurare încheiată de club şi, cu un an înainte de accidentare, făcusem şi una individuală, la care am renunţat înainte să mă lovesc", ne-a spus Balint, acum selecţionerul Moldovei.

România, asigurări de formă

În România, lucrurile sunt departe de normalitate. De-a lungul vremii, jucători ca Ilie Balaci, Emil Săndoi sau Vasile Ardeleanu au suferit accidentări grave, care le-au afectat cariera. "Când m-am accidentat eu, în 1993, nu se vorbea despre asigurări. Clubul mi-a plătit operaţia şi mi-a dat salariul cât am stat departe de gazon", ne-a spus Săndoi.

Nici în ziua de azi, cluburile nu pun mare preţ pe sănătatea jucătorilor. Dumitru Costin, preşedintele sindicatului fotbaliştilor (AFAN), spune că sportivii din România sunt vulnerabili în faţa unor accidentări grave: "La noi, patronii echipelor gândesc îngust. Privesc încheierea unei asigurări ca o altă cheltuială în plus. Noi vrem ridicarea plafonului, care acum este de 400 de euro, pentru o asigurare. Adică 200 de euro dă clubul, 200 - jucătorul. Ce asigurare serioasă să faci de banii ăştia?".

"Bineînţeles că Mihai avea asigurare. Mai are un an de contract cu noi. Îi vom apăra interesele. E devreme să luăm în calcul o variantă sumbră. E greu de spus ce se va întâmpla.", HARRY VAN DAM, ofiţer de presă la FC Utrecht

MODELUL GERMAN

Florin Lovin plăteşte 2.500 de euro pe lună

Dacă în Olanda jucătorii accidentaţi îşi încasează salariul întreg pe durata unui an, fiind asiguraţi automat de club, în Germania, situaţia stă diferit. O spune Florin Lovin, jucătorul formaţiei TSV München 1860 şi fost coleg cu Neşu la Steaua.

"Mi-am făcut singur asigurare. Plătesc 2.500 de euro lunar. Acum doi ani, când m-am accidentat, nu aveam încheiată nicio poliţă, aşa că am cheltuit o groază de bani din propriul buzunar", ne-a spus Lovin, care este cel mai bun prieten al lui Neşu. Dintre fotbaliştii români, cel mai bine asigurat este Ciprian Marica.

Internaţionalul de la Stuttgart plăteşte câteva zeci de mii de euro pe lună, dar va încasa milioane, în caz că nu va mai putea juca fotbal din pricina accidentărilor.