Fotbaliştii de la FC Timişoara au fost amendaţi prin SMS

EVZ vă prezintă ultima modă lansată de "oamenii de fotbal" din România: jucătorii sunt înştiinţaţi de sancţiunile financiare prin intermediul mesajelor telefonice.

Fotbaliştii din Liga I sunt trataţi ca nişte sclavi de conducătorii cu aere de "oameni de fotbal". EVZ vă prezintă o altă realitate a Ligii I, una nefardată, care arată josnicia şefilor de cluburi din fotbalul românesc.

Conducătorii nu se mai obosesc să le explice jucătorilor între patru ochi pentru ce motiv şi cu cât sunt amendaţi, sau de ce nu li se achită drepturile financiare. Pentru a scăpa de explicaţii, "oamenii de fotbal" de la un club cu pretenţii au apelat la subterfugii ieftine.

Au aşteptat vacanţa, iar după ce s-au asigurat că jucătorii au plecat la casele lor amăgiţi cu promisiuni deşarte, le-au expediat "bomba" prin telefon.

Amendă de 8,4 procente, aplicată retroactiv

În urmă cu aproape o lună, la câteva zile după ce s-a tras cortina peste sezonul trecut din Liga I, jucătorii echipei FC Timişoara s-au trezit cu un SMS cel puţin ciudat, din care n-au înţeles mai nimic. "N-am priceput noi, românii. Sunt curios ce au înţeles străinii!", ne-a spus, amuzat, unul dintre bănăţeni.

Mesajul intitulat "Informare" arăta mai degrabă a ştire de la Radio Erevan: "Informare. Sumele avansate la contract in 2009 si 2010, altele decat primele pentru grupele europa league au fost retinute din sumele pentru lunile martie si aprilie 2010. S-a aplicat o amenda de 8,4 la suta din contractul pe anul competitional 2009-10, conform R.O.I., care se va retine din sumele aferente lunii mai 2010. In luna iunie 2010 se vor plati chiriile totale. In luna iulie 2010 se vor plati sume complete pentru iunie 2010, se revine la normal. Pentru alte informatii, adresati-va team-managerului daniel stanciu".

Nimeni din conducerea clubului FC Timişoara n-a dorit să ne "traducă" mesajul adresat fotbaliştilor. Preşedintele Gheorghe Chivorchian ne-a sfătuit să ne adresăm patronului. Însă nici Marian Iancu, nici team-managerul Daniel Stanciu n-au putut fi contactaţi. Dincolo de cele câteva greşeli, textul mai are o "calitate": este foarte ambiguu, iar fotbaliştii n-au înţeles nimic din el. Cert este că ei vor fi amendaţi retroactiv, deşi nicio lege nu permite aşa ceva.

Păcălelile financiare de la Timişoara nu sunt o noutate. Fraţii Karamian şi alţi fotbalişti au plecat cu buza umflată.

SMS. Aceasta este "informarea" primită de fotbaliştii bănăţeni PRECEDENTE

Peseiro: "Nu mai vin în România nici în concediu"

"Evenimentul zilei" v-a prezentat ieri detalii din contractul semnat de Javier Yeste cu gruparea Al-Wasl (Emiratele Arabe Unite). Deşi a fost propus de Gică Craioveanu la Steaua, spaniolul a preferat să dea curs ofertei de la un club inexistent pe harta fotbalului.

Arabii i-au asigurat un salariu anual de două milioane de euro, o vilă într-un cartier exclusivist şi multe altele. Dincolo de faptul că aceste condiţii nu puteau fi oferite de niciun club din România, fotbaliştii străini au şi alte reţineri vizavi de fotbalul de la noi.

Păţaniile "stranierilor" care s-au aventurat în ţara noastră sunt relevante. Antrenorul portughez Jose Peseiro a plecat de la Rapid după doar câteva luni, dar a transpirat serios până şi-a recuperat o parte din banii care i se cuveneau.

După ce a renunţat la câteva sute de mii de euro din contract, Peseiro a spus: "Nu mai vin în România nici în concediu". Alţi "stranieri" de la Rapid s-au trezit în stradă pentru că nu li s-au achitat chiriile. Toţi străinii aruncaţi ca nişte măsele stricate de Steaua au primit şi un "bonus": un potop de înjurături de la Gigi Becali.