Real Madrid și Wolfsburg s-au calificat, marți, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după victoriile obținute împotriva lui AS Roma și Gent.
Real Madrid a obținut biletele pentru sferturile de finală ale celi mai importante competiții intercluburi, după victoria obținută, marți, acasă, împotriva italienilor de la AS Roma, scor 2-0. Golurile „galacticilor” au fost reușite în partea secundă, de Cristiano Ronaldo (64) și James Rodriguez (68). În tur, echipa antrenată de Zinedine Zidane se impusese cu scorul de 2-0.
De asemenea, nemții de la Wolfsburg vor juca și ei în „sferturi”, după ce, în „optimi”, au trecut de Gent. În tur, pe terenul belgienilor, Wolfsburg s-a impus cu 3-2, iar marți, în retur, a câștigat cu scorul de 1-0, gol marcat de Andre Schurrle (74).
Astăzi se vor juca alte două meciuri din „optimi”: Zenit - Benfica (în tur, 0-1) și Chelsea - PSG (1-2).