Liverpool și Chelsea au remizat, marți, scor 1-1, într-o partidă ce a contat pentru prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii Angliei.
Liverpool a fost nevoită să se mulțumească doar cu o remiză la capătul meciului jucat, marți seară, pe teren propriu, contra celor de la Chelsea Londra. Oamenii lui Jose Mourinho au deschis scorul în minutul 18, atunci când Eden Hazard a transformat o lovitură de la 11 metri, iar Sterling a egalat după o oră de joc. Cele două echipe se vor întâlni, peste o săptămână, în cea de-a doua manșă. Astăzi, în cealaltă semifinală, Tottenham va da piept cu cei de la Sheffield United, de la ora 21.45.