FC Barcelona a invins, joi seară, pe teren propriu, pe Villarreal, în prima manșă a semifinalelor, Cupei Spaniei, scor 3-1.
FC Barcelona este favorită să joace finala Cupei Spaniei, după succesul obținut, joi, pe „Nou Camp”, în manșa-tur, contra celor de la Villarreal, scor 3-1. Pentru catalani au punctat Messi (41), Iniesta (49) și Pique (64), iar pentru „Submarinul Galben” a înscris Trigueros (48). În minutul 70, brazilianul Neymar a irosit șansa de a înscrie de la 11 metri.
Tot joi, în cealaltă semifinală, Athletic Bilbao a terminat la egalitate, pe „San Mames”, scor 1-1, cu Espanyol. Au marcat Aduriz (11) / Sanchez (35).