Etapa a 25-a din Primera Division a adus o surpriză.
FC Barcelona a pierdut, scor 1-3, partida din deplasare cu Real Sociedad și le-a permis rivalilor de la Real Madrid să se distanțeze în clasament. Gazdele au deschis scorul în minutul 32, prin autogolul lui Song, Messi a egalat patru minute mai târziu, iar în repriza secundă, Griezmann (54) și Zurutuza (59) au adus o victorie puțin scontată pentru Sociedad. La rândul lor, cei de la Real Madrid au câștigat, scor 3-0 (goluri Illarramendi - 34, Bale - 72 și Isco - 81) partida de pe teren propriu cu Elche și ocupă prima poziție în clasament, cu un avans de trei puncte față de Barcelona. Madrilenii au 63 de puncte, iar catalanii - 60.